Niels Schnecker spune că vrea să se întoarcă în consultanţă privată motivând că politica românească nu e pregătită pentru aplicarea metodelor sale, învăţate în Statele Unite.
„Există o diferenţă între o companie americană şi o campanie românească. Ca atare, cred că cele două încă mai au, probabil, de trăit o perioadă până să poată să se îngemăneze”, a afirmat Niels Schnecker.
Fostul realizator de televiziune s-a alăturat echipei de consultanţi ai lui Crin Antonescu în iunie 2013. Pe atunci, preşedintele PNL se lăuda cu experienţa internaţională a consilierului său politic. Potrivit CV- ului Niels Schneker ar fi participat, în perioada 1980-2008 la organizarea a peste zece campanii electorale în Statele Unite ale Americii, dintre care şapte pentru prezidenţiale.
În urma investigaţiilor, presa a susţinut că numele lui Niels Schnecker nu apare printre consilierii foştilor preşedinţi americani.
