• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-05 19:22:38
  • Sursa:
Crin Antonescu: Mi-am facut dosarul de pensionare. Nu am depus cererea pentru pensia speciala, dar nu este exclus sa o fac Imagine

Candidatul PSD-PNL-UDMR la Preşedinţie, Crin Antonescu, a declarat miercuri, la Europa FM, că în ultimii ani a trăit, în principal, din veniturile soţiei, explicând şi care a fost programul său în cei 8 ani de când s-a retras din politică. El a anunţat că şi-a făcut dosarul de pensionare şi nu exclude depunerea cererii pentru pensia specială, în calitate de fost parlamentar.

„Am trăit din punct de vedere financiar din puţinele mele economii şi în principal din veniturile soţiei. Ca familie, am trăit din veniturile soţiei”, a declarat Antonescu, întrebat din ce a trăit în perioada în care nu a mai fost prezent în viaţa publică, potrivit news.ro.

Întrebat de ascultători dacă a plătit CAS, Antonescu a replicat: „De ce să plătesc CAS? Nu am fost angajat, Am spus foarte clar”.

Solicitat să precizeze dacă românii care plătesc astăzi CAS şi CASS ar trebui să-i plătească şi lui o pensie specială, Crin Antonescu a replicat: „Nu am inventat eu pensia specială, eu mi-am făcut dosarul de pensionare, nu specială, de vârstă. Am împlinit vârsta de pensionare, 65 de ani, am acest dosar, nu am depus cererea pentru pensia specială, dar nu este exclus să o fac, sunt nişte prevederi în vigoare”.

Crin Antonescu a fost deputat timp de 4 legislaturi, în perioada 1992 - 2008 şi senator timp de alte două, între 2008 şi 2016.

O altă întrebare a fost legată de modul în care s-a desfăşurat pentru el o zi normală din ultimii opt ani.

„Sigur, nu toate zilele seamănă una cu alta, în cazul meu, dar bună parte din aceşti ani, dacă vreţi să dăm pe ore, cam pe la 06:00 mă trezesc, îmi însoţeam fiica, pentru că era minoră, era în şcoală încă, o conduceam până la şcoală sau până la tramvai. După aceea, în timpul zilei, principalele ocupaţii ale mele – cu citit, cu scris, cu lucruri la care m-am gândit, cu lucruri pe care le-am osbervat, contacte, întâlniri cu oamenii – eu vorbesc de perioada în care am stat mai mult în Belgia. După aceea, sigur, programul normal al cuiva când familia se reuneşte seara. Eu m-am retras din activitatea politică şi, deci, n-am mai fost angajat, am fost un om liber de obligaţii de serviciu după vârsta de 55 de ani. Nu trebuie să vă imaginaţi că am făcut chestiunea asta tot timpul. Iar faptul că eu mă voi afla în faţa dumneavoastră la alegeri să vă cer votul, evident că nu vă obligă cu nimic. Dacă pentru dumneavoastră acesta este criteriul principal, o activitate, un serviciu pe care candidatul să-l fi făcut la stat sau la privat e evident că ies din vederile dumneavoastră. Tot ce vă rămâne este să îi examinaţi şi pe ceilalţi după acest criteriu. A fost o stiuaţie, nu comodă, dar care pentru mine a fost profitabilă, pentru că eu am făcut lucruri care îmi plac, dar tot ce vă rog e nu să mă votaţi, ci să nu confundaţi situaţia de a nu fi angajat undeva cu situaţia de a nu face nimic, de a lenevi”, a replicat Crin Antonescu.

Alegerile făcute de Finlanda și Suedia privind aderarea la NATO sunt greșeli care vor avea „consecințe de amploare” și vor duce la schimbarea radicală a situației globale, a declarat luni viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, potrivit agenției Interfax, citată de Reuters.

Economie 2022-05-16 11:56:20

Autoritatea Electorală Permanentă prezintă situaţia numărului de alegători valabil pentru alegerea preşedintelui României din data de 18 mai 2025, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente fiind de 17.988.218 cetăţeni. Numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 1.016.327 de persoane.

Economie 2025-05-13 17:27:30

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a anunţat controale periodice la azilele de bătrâni. El a adăugat că s-au finalizat controalele derulate la cele peste 200 de astfel de instituţii din București, potrivit Agerpres.

Economie 2023-09-12 18:54:17

Întrebat despre reducerile de cheltuile impuse de Executiv prin Ordonanţă, autorităţilor locale, ministrul Finanţelor a declarat că, dacă întrebarea este dacă România poate să trăiască fără un bazin de înot, fără o sală de sport, o sală de cinematograf sau un sediu de primărie, în condiţiile în care prioritatea sunt fondurile europene, răspunsul vine de la sine. „Noi acum trebuie să ne concentrăm şi să nu constrângem fondurile europene şi investiţiile în fondurile europene să le blocăm, pentru că trebuie să facem plăţi aferente acestor categorii de investiţii”, a precizat Marcel Boloș.

Economie 2023-10-27 16:56:01

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri că România îşi leagă speranţele de aderare la Spaţiul Schengen de preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va prelua de la Suedia în luna iulie. Bode spune că după vizita ministrului austriac de interne, Karner a fost convins „că România este pe deplin pregătită să adere la spaţiul Schengen”. Ministrul austriac declarase că „mai este cale lungă” pentru ca România să fie membru Schengen.

Economie 2023-04-28 14:08:57

Un piroman a fost prins zilele trecute de o dronă de supraveghere în timp ce dădea foc unui desiș de trestie, în sudul Italiei.

Economie 2023-08-01 10:05:17

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a ordonat trimiterea unui submarin nuclear cu rachete ghidate în Orientul Mijlociu, a anunţat duminică Pentagonul. De asemenea, Austin a ordonat portavionului USS Abraham Lincoln să-şi „accelereze” deplasarea către Orientul Mijlociu. Mișcarea are loc în contextul în care regiunea se pregăteşte pentru posibile atacuri din partea Iranului şi a aliaţilor săi după uciderea unor membri de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah.

Economie 2024-08-12 09:07:34

Stocurile de gaze naturale ale României aflate în depozitele de înmagazinare au depăşit joi 2,4 miliarde metri cubi, iar până la 1 noiembrie ţinta de 90% stabilită pentru iarna 2023-2024 va fi depăşită, a anunţat fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.

Economie 2023-07-27 11:55:25