Partidele din coaliție, PSD, PNL și UDMR au votat în forurile statutare susținerea lui Crin Antonescu în calitatea de candidat oficial al Alianței Electorale „Romania Înainte” pentru alegerile prezidențiale din 4 si 18 mai a.c.
Pe 22 februarie, Biroul Electoral Central a înregistrat protocolul de constituire a Alianţei Electorale „România Înainte”.
Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea candidaturii.
George Simion a declarat că va depune candidatura la prezidențiale Călin Georgescu pe 28 februarie sau 1 martie, apoi a spus că va fi pe 3 martie, însă până în prezent, el nu a înregistrat o candidatură la BEC. Lideru AUR spunea că are 300.000 de semnături strânse Călin Georgescu. Momentan, Georgescu este sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Instanța a amânat, pentru 5 martie, judecarea contestației avocaților săi la măsura controlului judiciar.
Legislația prevede că sunt necesare minim 200.000 de semnături pentru a putea depune candidatura. Termenul limită pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025 este 15 martie, ora 24:00.
