• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-27 15:45:59
  • Sursa:
Crin Antonescu, despre plecarea fratilor Tate: „Probabil ca au avut niste urgente pe care DIICOT le-a inteles si le-a permis” Imagine

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat joi, despre plecarea fraţilor Tate, că „probabil au avut nişte urgenţe pe care DIICOT le-a înţeles” şi le-a permis. cu condiția să revină în luna martie. El a mai afirmat că deocamdată speră, iar dacă va fi preşedinte, garantează, că e datoria lui, ca justiţia românească să fie eficientă şi respectată de parteneri.

„N-am foarte multe informaţii. Am înţeles că domnii respectivi, gentlemanii respectivi, gentlemanii Tate, se aflau cu un control judiciar, pentru acuzaţii privitoare la fapte săvârşite pe teritoriul României. Am înţeles acum, în cursul discuţiilor pe ştiri, că fraţii Tate au plecat puţin, în sensul în care DIICOT-ul a aprobat, e o procedură prevăzută, o plecare până undeva în martie, cu obligaţia de a reveni în luna martie. Probabil că au avut nişte urgenţe pe care DIICOT-ul le-a înţeles şi în mod generos le-a permis acest lucru, să se întoarcă în luna martie. Deocamdată sper, dacă voi fi preşedinte, garantez, că e obligaţia mea, ca justiţia românească să fie eficientă şi respectată de toţi partenerii”, a declarat Crin Antonescu, la Buzău, întrebat despre plecarea din ţară a fraţilor Tate, potrivit News.ro.

El a precizat că „noi suntem în situaţia în care, dacă cineva e condamnat de o instanţă din România, începe justiţia să se roage de ei, dacă îi prind în altă parte, să vină şi numai dacă au chef vin, dacă sunt rupţi de dorul de ţară”.

„Asta nu trebuie să se mai întâmple. Şi asta se întâmplă inclusiv în Uniunea Europeană, adică acolo unde avem înţelegeri, acte, acorduri, care ar trebui să nu comporte foarte multe discuţii. Adică, nu cunosc multe cazuri în care cetăţeni italieni condamnaţi în Italia să stea în România şi tribunalele din România să vadă dacă-s bune condiţiile din puşcările din Italia. Nu mai vorbesc de Grecia, dacă-i suficient soare şi aşa mai departe. Deci, cred că e mult de făcut sub acest aspect”, a explicat Antonescu.

Candidatul coaliţiei a menţionat că nu e o problemă strictă a justiţiei, pentru că justiţia, în principiu, îşi face datoria, judecă, achită, condamnă.

„E vorba de o chestiune mai degrabă de politică externă, de impunerea unui prestigiu între parteneri”, a completat el.

„Cu fraţii Tate, consider şi eu că trebuie să se întoarcă în luna martie, aşa cum a spus hotărârea DIIICOT”, a mai declarat Crin Antonescu.

Tribunalul Constanţa a respins marţi ca nefondată cererea lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, privind revocarea măsurii arestării preventive, decizia instanţei fiind definitivă.

Economie 2024-01-09 14:20:03

Turcia a majorat, duminică, cu aproape 200% taxele pe combustibili, pentru a finanţa majorarea bugetului cu 1.120 miliarde de lire (42,2 miliarde de dolari), după ce cutremurele din februarie şi alegerile prezidenţiale din mai au dus la creşterea cheltuielilor, transmit Bloomberg şi Reuters. Potrivit Trezoreriei Turciei, deficitul bugetar prognozat pentru acest an este de 659 de miliarde de lire (25,3 miliarde de dolari).

Economie 2023-07-16 15:46:23

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică seara, o avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţul Alba şi o atenţionare Cod galben pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi.

Economie 2023-06-11 22:28:00

Propagandistul de serviciu al Kremlinului, Vladimir Soloviov, a invocat din nou apocalipsa la emisiunea sa TV unde a discutat despre consecințele unei înfrângeri a Rusiei în Ucraina, informează Newsweek.

Economie 2023-05-18 10:52:18

Un bărbat a dat în judecată compania United Airlines, după ce i s-a înfipt în gât o bucată de sârmă găsită în mâncarea servită în avion, scrie The Independent. Bastian Bromse a acuzat, în documentele depuse în instanță, că incidentul i-a provocat „durere, agonie și suferință mentală”.

Economie 2024-08-06 21:57:42

Antrenorul Simonei Halep este criticat pentru lipsa de reacție, în momentul în care românca a fost depistată pozitiv la un control antidoping. Patrick Mouratoglou a fost atacat dur de o fostă elevă. Aravane Rezai îi pune sub semnul întrebării calitățile de antrenor: spune că ignoră sănătatea mintală a tenismenelor pe care le antrenează, de dragul performanței. Parcă eram la închisoare, susține fosta tenismenă.

Economie 2022-10-28 18:51:27

Operațiune dramatică a poliției israeliene, aflată în urmărirea unor teroriști Hamas în dimineața zilei de sâmbătă, ziua în care organizația islamistă a declanșat atacul împotriva Israelului. Polițiștii urmăresc cu motocicleta o mașină în care se aflau teroriștii și trag din mers, reușind să oprească mașina și să-i elimine pe militanții islamiști.

Economie 2023-10-10 18:17:28

O femeie din Munchen, Germania, trebuie să le plătească vecinilor care locuiesc în apartamentul de deasupra ei suma de 300 de euro, drept compensație, după ce a bătut în tavan atunci când aceștia au făcut prea mult presupus zgomot.

Economie 2025-01-15 16:09:31