Criminalul francez prins în Romania a fost extrădat cu un avion militar al Franței, după ce a fost escortat de un convoi de polițiștii și ofițeri antitero la aeroportul Otopeni. Bărbatul este considerat extrem de periculos. El a evadat din Franța, dupa ce membrii clanului din care face parte au împușcat 5 polițiști.
El a fost scos din arestul Capitalei în jurul orei 15:30 și a fost dus pe aeroport purtând o parka neagră cu glugă, de către un convoi al Forţelor Speciale ale poliţiei române, cu cătuşe la mâini, şi cu părul vopsit roşu. El a fost arestat sâmbătă în țară, după nouă luni de fugă.
Mohamed Amra este escortat de politisti ai serviciilor speciale in interiorul aeroportului Otopeni, in Otopeni, Ilfiv, 25 februarie 2025. Deschide galeria foto
Mohamed Amra, care voia să își schimbe înfățisarea cu ajutorul unor operații estetice în România, a fost urcat într-un avion militar al armatei franceze. Procedura a fost necesară pentru că suspectul este considerat extrem de periculos. Pe lista Interpol figura cu alertă roșie, adică putea oricând să comită o nouă crimă.
Acesta a fost săltat, sâmbătă, de polițiștii români în preajma unui centru comercial, după ce a fost filat zile la rând. Președintele francez Emmanuel Macron i-a lăudat pe agenții care l-au capturat.
Bărbatul închiriase un apartament lângă București, în Voluntari.
Francezul în vârstă de 30 de ani a fost dat în urmărire internaţională pentru evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate. El era căutat după ce a evadat, în mai 2024, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliției penitenciare din Franţa, în urma căruia doi agenţi au fost ucişi.