• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-12 19:29:35
  • Sursa:
Crima socanta in Anglia. O femeie si-a ucis parintii si a trait cu cadavrele ani de zile dupa ce le-a ascuns in morminte improvizate Imagine

O tânără din Marea Britanie a fost condamnată vineri la închisoare pe viaţă după ce şi-a ucis ambii părinţi şi a trăit cu cadavrele lor în casa familiei timp de patru ani, relatează SkyNews şi The Guardian. Virginia McCullough, în vârstă de 36 de ani, şi-a otrăvit tatăl, John, în vârstă de 70 de ani, cu medicamente luate pe reţetă pe care le-a zdrobit şi le-a pus în băutura pe care o consuma, apoi a doua zi a înjunghiat-o în piept pe mama ei, Lois, în vârstă de 71 de ani, în casa lor din Chelmsford, Essex, scrie News.ro. 

 Decesul lor a avut loc undeva în iunie 2019, dar corpurile lor au fost descoperite abia în 2023, după ce medicul lor de familie a devenit îngrijorat că nu mai veneau la întâlnirile programate.

În acest timp, Virginia McCullough le-a ascuns rămăşiţele şi a continuat să locuiască acolo, construind un „mormânt improvizat” pentru tatăl ei. Ea le spunea prietenilor şi vecinilor că s-au mutat, că nu se simt bine sau că au plecat în călătorii lungi.

Femeia a fost condamnată la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de eliberare timp de 36 de ani, după ce în iulie a recunoscut în faţa instanţei că este vinovată pentru cele două capete de acuzare de crimă.

Tânăra şi-a mărturisit crimele la câteva momente după ce poliţia a fost chemată la locuinţa familiei în urma raportului medicului de familie.

Imaginile surprinse în momentul arestării au arătat cum poliţia a forţat intrarea în proprietate înainte de a o prinde pe McCullough într-un hol. Aceasta pare aproape nonşalantă, spunându-le poliţiştilor că va „coopera” şi mărturisindu-şi calm crimele.

Când a fost întrebată de poliţie, ea a spus: „Corpul tatălui meu este acolo”.

Un agent a întrebat apoi: „Dar mama ta?”

McCullough a răspuns calm: „E un pic mai complicat... la etaj sunt cinci dulapuri, este în spatele patului din spate, lângă chiuvetă. Este al doilea”. Când a fost arestată, ea le-a spus ofiţerilor: „Ştiam că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă. Se cuvine să-mi ispăşesc pedeapsa”. Ea a adăugat: „Fruntea sus, cel puţin aţi prins personajul rău”.

McCullough le-a spus ulterior ofiţerilor unde se afla arma crimei. Aparent referindu-se la cuţitul pe care l-a folosit pentru a-şi înjunghia mama, ea a spus: „Este în mijloc, sub scări, are încă sânge pe el, este ruginit, dar are încă urme de sânge pe el”.

Poliţia din Essex a declarat că documentele găsite la adresă au relevat că femeia încerca cu disperare să-şi împiedice părinţii să descopere adâncimea găurii negre financiare pe care continua să o sape, dându-le în acelaşi timp asigurări false cu privire la locul ei de muncă şi perspectivele de viitor”.

Detectivul Rob Kirby a descris-o pe McCullough drept o persoană care „a minţit cu privire la aproape fiecare aspect al vieţii sale”. El a spus că McCullough „a menţinut o şaradă pentru a-i înşela pe toţi cei apropiaţi ei şi a profitat în mod clar de bunăvoinţa părinţilor ei”.

„Este o manipulatoare inteligentă care a ales să îşi ucidă părinţii fără milă, fără să se gândească la ei sau la cei care continuă să sufere din cauza pierderii lor”, a adăugat el.

Procurorul Lisa Wilding KC a declarat instanţei că McCullough „a construit un mormânt improvizat” pentru tatăl ei, care a fost „acoperit cu mai multe pături şi o serie de fotografii şi picturi deasupra”. Arăta ca un „mausoleu de casă” şi se afla într-o cameră de la parter, care fusese dormitorul şi biroul tatălui ei, „fiind construit din blocuri de zidărie stivuite laolaltă”. Tatăl ei fusese lector universitar la Universitatea Anglia Ruskin.

În ceea ce priveşte corpul mamei sale, McCullough l-a înfăşurat într-un sac de dormit şi l-a pus într-un dulap din dormitorul mamei sale de la ultimul etaj al proprietăţii.

Aflată în boxa acuzaţilor, McCullough a început să plângă în timp ce acuzarea citea un raport în care descria momentele dinaintea uciderii mamei sale.

Ea a povestit că mama ei „părea atât de neştiutoare” şi în momentul acela stătea cu spatele întors la perete, asculta ceva la radio şi nu făcea nimic. McCullough le-a mai spus poliţiştilor că a trebuit să „prindă curaj” pentru a-şi ucide mama, deoarece „ştia că trebuie să o facă”.

McCullough şi-a bătut mama cu un ciocan şi a înjunghiat-o apoi de mai multe ori în piept cu un cuţit de bucătărie cumpărat în acest scop.

Tânăra se gândea să-şi ucidă părinţii încă din martie 2019 şi a plănuit acest lucru după ce de mulţi ani nu mai avea un loc de muncă. Căzuse în patima jocurilor de noroc şi cheltuise peste 21.000 de lire sterline în tranzacţii legate de jocuri de noroc între 1 iunie 2018 şi 14 septembrie 2023. După ce i-a omorât, le-a încasat pensiile, beneficiind de peste 136.000 de lire sterline până a fost descoperită. Banii par să fi fost pur şi simplu risipiţi, ancheta nerelevând nicio cheltuială pe articole scumpe, de lux sau extravagante.

Șoferi în pericol pe un drum din județul Buzău, unde mai mulți indivizi au dislocat roci de pe versanții din apropierea DN10, stâncile ajungând pe șosea. Zona este cunoscută oricum drept una cu risc ridicat de căderi de pietre.

Economie 2025-02-03 18:21:14

Marco Rubio, posibilul viitor şef al diplomaţiei americane, desemnat de către preşedintele ales Donald Trump, îl cataloghează pe Kim Jong Un drept un „dictator”, o aparentă ruptură faţă de poziţia miliardarului care a dezvoltat o relaţie de apropiere faţă de liderul nord-coreean în primul său mandat, relatează AFP.

Economie 2025-01-16 19:53:01

Casa Albă anunţă vineri că se aşteaptă la o aderare a Suediei la NATO «în viitorul apropiat», relatează AFP. Oficialii SUA susțin că există posibilitatea ca Turcia și Ungaria, care se opun în prezent aderării să își schimbe poziția la summitul de la Vilnius.

Economie 2023-07-07 23:07:23

Aflată în vizită în România, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit în fața plenului reunit al Parlamentului României, spunând că timpul celor două Europe a trecut și că este încrezătoare că toată lumea își va da seama de asta în curând.

Economie 2022-12-19 19:05:45

Scafandrii au descoperit recent o epavă veche de peste 100 de ani în largul coastelor britanice, informează Miami Herald.

Economie 2023-07-27 12:33:32

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) a publicat recent, pe pagina Ministerului Educației, modele de subiecte și bareme de evaluare și de notare corespunzătoare pentru examenul național de Bacalaureat 2025, pentru ambele sesiuni de examen. Elevii pot descărca deja modele de subiecte care îi vor ajuta să se pregătească pentru examenul de la matematică. 

Economie 2024-11-08 07:00:49

Autoritățile din Texas se tem că un tigru este în libertate pe teritoriul statului, după ce a evadat de la o grădină zoologică din Mexic, relatează The Independent.

Economie 2024-09-10 18:40:46

Glanda tiroidă este un organ endocrin localizat la baza gâtului, care produce hormoni a căror activitate este foarte importantă pentru întregul organism. Datorită creșterii accesului la ecografia tiroidiană, pacienții află, în prezent, dacă suferă de boli ale tiroidei, înainte de a avea vreun simptom. Mulți oameni descoperă chiar că au nevoie de operație. Despre chirurgia glandei tiroide discutăm cu dr. Roxana Boanță, medic specialist Chirurgie endocrină.

Economie 2022-08-01 09:00:23