• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-01 11:43:19
  • Sursa:
Crima intr-o familie de campioni mondiali. Sotia a fost lovita mortal de o masina, iar la volan se afla chiar sotul ei Imagine

Dublu campion mondial la contratimp în 2018 şi 2019, Rohan Dennis, care şi-a anunţat retragerea din activitate în acest an, a fost arestat de poliţia australiană. Rutierul de 33 de ani este suspectat că şi-a ucis soţia, scrie News.ro

Melissa Dennis a fost lovită de un şofer în Adelaide, Australia, în noaptea de 30 decembrie şi a murit din cauza rănilor, la spital, în dimineaţa următoare. Rohan Dennis este acuzat că a călcat-o când se afla la volanul unei camionete.

Rohan Dennis. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC), Dennis a fost acuzat că a provocat moartea prin conducere periculoasă. El a fost eliberat pe cauţiune şi urmează să fie audiat de un tribunal în luna martie.

Melissa Dennis, care avea 32 de ani, a fost la rândul ei o mare ciclistă, fiind campioană mondială la urmăriree pe echipe şi câştigătoare a Turului insulei Chongming în 2012. S-a retras la sfârşitul anului 2017, căsătorindu-se cu Rohan Dennis în anul următor. Cuplul are doi copii.

Prețul grâului a făcut un salt major pe piețele internaționale după ce India a interzis exportul cerealelor de bază, relatează BBC. Indicele de referință al grâului a crescut cu până la 5,9% la Chicago, fiind cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Economie 2022-05-16 09:21:19

Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov, şi că a început un contraatac în acest sector al frontului, vizitat în aceeaşi zi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki.

Economie 2024-05-24 16:56:50

Serviciul de informații al armatei ucrainene a refuzat să comenteze despre exploziile care au avut loc pe podul Kerci, însă purtătorul de cuvânt al instituției a făcut trimitere la o declarație a șefului spionajului ucrainean, care spunea că „podul lui Putin” este oricum o „construcție inutilă”.

Economie 2023-07-17 10:30:33

Marcel Ciolacu a spus joi seara, la România TV, că dacă AUR va câștiga alegerile europarlamentare din luna iunie a anului viitor își va da demisia din funcția de președinte al PSD.

Economie 2023-12-28 22:19:10

Turcia va fi cunoscută drept Türkiye la Națiunile Unite de acum înainte, după ce organismul internațional a fost de acord cu o cerere oficială din partea Ankarei, scrie BBC.

Economie 2022-06-02 17:07:53

O echipă internaţională formată din specialişti în sănătate publică, cercetători în domeniul dependenţei, specialişti în sănătate cardiovasculară şi metabolică şi nutriţionişti a descoperit că trecerea de la o dietă occidentală tipică la un regim alimentar mai sănătos ar putea adăuga 10 ani de viaţă pentru o persoană de vârstă mijlocie, informează news.ro.

Economie 2023-12-02 10:41:43

Numărul tot mai mare de persoane publice din China care mor subit și fără vreo cauza oficială a decesului a provocat temeri în populație cu privire la cât de gravă este, de fapt, situația epidemică din această țară, lovită de la sfârșitul anului trecut de un uriaș val Covid, relatează BBC.

Economie 2023-01-05 17:05:11

Încă o dată, Mary Trump, nepoata celebrului președinte, își mitraliază familia, cu a treia sa carte în patru ani. “Who Could Ever Love You/Cine te-ar putea iubi vreodată” prezintă numele Trump din perspectiva ei. The Guardian scrie despre volumul care a apărut pe piața americană în urmă cu doar câteva zile.  

Economie 2024-09-16 07:00:25