La opt luni după cea mai recentă majorare de accize, inevitabilul s-a întâmplat: s-au golit terasale, dar nu din cauza vremii. Statul s-a gândit să-și majoreze încasările, așa că a umflat nota de plată și a cerut mai mulți bani pe aceeași bere. Prima reacție? Consumatorul român s-a ridicat de la masă și a plecat.
În ianuarie anul acesta, acciza pentru bere a crescut cu 5,16 procente, iar din februarie cu încă 10 la sută.
„Această creștere de 16 procente în lei a influențat negativ consumul în primele opt luni ale acestui an, iar acesta s-a contractat cu aproximativ 8 la sută”, a explicat Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României.
Iar producătorii de bere au prognoze la fel de pesimiste, în special pentru că accizele urmează să fie actualizate în funcţie de rata scumpirilor, în prezent de aproape cinci procente.
„O indexare cu indicele prețului de consum pentru cursul de schimb cu 4,77 la sută considerăm că va avea iarăși din păcate efecte negative asupra bugetului de stat”, a detaliat Constantin Bratu.
Pe piaţa băuturilor spirtoase, situaţia e şi mai complicată, iar evaziunea fiscală a luat amploare, spun investitorii.
„Producătorii și importatorii au trecut în zona gri și după aceea în zona neagră, deci practic s-au încasat mai puține accize”, a explicat Radu Morariu, directorul general al organizaţiei patronale Garant.
La 1 septembrie, şi accizele pentru băuturile spirtoase s-au majorat cu 33 la sută, de la 750 la 1.000 de euro pe hectolitru.
