Din banii obţinuţi de la turişti abia dacă se acoperă trei sferturi din cuantumul utilităţilor, astfel că singura soluţie pe care au avut-o administratorii domeniului schiabil a fost majorarea tarifelor.
Dacă anul trecut un bilet de urcare-coborâre costa 30 de lei pentru adulţi, anul acesta preţul este cu 5 lei mai mare. Tot cu cinci lei mai scump va fi şi abonamentul pentru o zi. Pentru 10 zile petrecute pe pârtii turiştii vor plăti în acest an cu 40 de lei mai mult faţă de anul trecut, adică 1.000 de lei.
Tarife ceva mai mici vor fi pentru copii. Aceştia vor plăti 17 lei pentru un bilet de urcare-coborâre şi 600 de lei pentru abonamentul de 10 zile.
În urma investiţiilor făcute în ultimii doi ani în Poiana Braşov, domeniul schiabil a fost mărit de la 45 la 80 de hectare. Cei 24 de km de pârtii nou construiţi au presupus o investiţie de 25 de milioane de euro.
Anul trecut, în Poiana Braşov s-au înregistrat aproape 380.000 de treceri pe instalaţiile de transport pe cablu.
