Un maraton nu solicită doar mușchii și inima, ci și creierul. Potrivit unui studiu recent, în timpul efortului fizic extrem, creierul începe să consume o parte din structura sa pentru a obține de energie. Mai exact, folosește mielina, un strat gras care învelește și protejează conexiunile dintre celulele nervoase, ca sursă alternativă de „combustibil”. Cercetătorii au observat scăderi semnificative ale acestei substanțe la alergători, la doar două zile după cursă, relatează Live Science.
Deși alergarea la maraton este considerată o activitate ideală pentru menținerea formei fizice, ea poate avea un impact puternic asupra organismului. Poate afecta rinichii, poate provoca probleme digestive, crește riscul de insuficiență cardiacă și duce la leziuni ale sistemului musculo-scheletic. Chiar și primul maratonist din istorie, soldatul grec Pheidippides, ar fi murit imediat după ce și-a încheiat cursa.
Acum, un nou studiu sugerează că maratoanele afectează și creierul, determinându-l să își consume propriile rezerve pentru a compensa lipsa de combustibil din timpul efortului intens.
În cercetarea publicată pe 24 martie în revista Nature Metabolism, oamenii de știință au observat o scădere a unui biomarker esențial al mielinei, un țesut gras care izolează conexiunile dintre celulele nervoase, la alergătorii de maraton imediat după cursă. Autorii studiului susțin că acest lucru sugerează că, în condiții extreme, creierul recurge la mielină ca sursă de energie.
Vestea bună pentru alergătorii de cursă lungă este că aceste efecte par să fie reversibile.
După ce organismul epuizează sursa principală de energie, glucoza, acesta apelează la rezervele alternative, metabolizând grăsimile. Creierul consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului, ceea ce înseamnă că poate suferi rapid daune dacă rămâne fără „combustibil”.
Pedro Ramos Cabrer, neurolog la CIC biomaGUNE, un institut de cercetare nonprofit din San Sebastian, Spania, și coautor al studiului, a declarat pentru Live Science că echipa sa a dorit să identifice sursele de energie de rezervă ale creierului. Aceștia au bănuit că mielina ar putea fi cheia.
Cercetări anterioare realizate pe rozătoare au sugerat că acizii grași rezultați din descompunerea mielinei ar putea ajuta la supraviețuirea celulelor din creier. Totuși, nu era clar dacă aceste rezultate s-ar aplica și în cazul oamenilor.
„A trebuit să epuizăm complet toate sursele de energie ale corpului pentru a demonstra asta”, a spus Cabrer pentru Live Science.
Echipa a scanat creierul a 10 alergători cu 48 de ore înainte de maraton și apoi din nou la două zile, două săptămâni și două luni după cursă. S-au folosit de imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), care poate detecta moleculele de apă prinse între straturile de mielină.
Rezultatele au arătat că, la două zile după cursă, semnalele IRM din 12 regiuni ale creierului erau reduse comparativ cu cele de dinainte de maraton, în unele cazuri, cu până la 28%. Totuși, modificările la nivelul general al mielinei nu au fost statistic semnificative, ceea ce sugerează că efectele sunt localizate în zone specifice.
„Zonele în care am observat cele mai mari modificări sunt cele implicate în controlul motor și în reglarea emoțiilor”, a explicat Cabrer. Acesta crede că rezultatele reflectă efortul fizic și psihic pe care creierul îl depune pentru a duce la capăt un maraton.
Pentru alergătorii îngrijorați de această formă de „autoconsum cerebral”, există vești bune: la două luni după cursă, toate măsurătorile mielinei au revenit la valorile de bază.
Klaus-Armin Nave, director al Institutului Max Planck pentru Științe Multidisciplinare din Germania a studiat și el modul în care mielina stochează energie, folosind șoareci de laborator. El a declarat că rezultatele studiului se aliniază cu modul în care neurologii înțeleg funcționarea mielinei.
„Mielina este într-un proces continuu de formare și degradare”, a explicat Nave.
„Este ca o cadă în care mereu torni apă și în același timp o golești”, a adăugat el.
Nave a menționat că studiul coordonat de Cabrer oferă „dovezi foarte solide” că, după un maraton, nevoile metabolice ale creierului cresc. Astfel, „combustibilul” stocat în mielină este consumat mai rapid decât în mod normal, ceea ce poate duce la micșorarea volumului cerebral.
Totuși, aceste descoperiri nu înseamnă că alergătorii ar trebui să evite maratoanele pentru binele creierului lor. Atât Nave, cât și Cabrer au subliniat că dimensiunea redusă a eșantionului necesită studii suplimentare pentru a trage concluzii clare privind efectele maratoanelor asupra creierului. Efectele limitate asupra nivelului general de mielină indică, de asemenea, nevoia de cercetări mai detaliate.
Cu toate acestea, aceste efecte ar putea implica riscuri crescute pentru anumite categorii de sportivi. De exemplu, în cazul persoanelor cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), moleculele metabolice produse de mielină sunt deja în cantități reduse, iar cercetătorii cred că exercițiile fizice excesive ar putea agrava problema.
Pentru confirmarea acestei ipoteze va fi nevoie de cercetări suplimentare, a mai precizat Cabrer.