"Strici tot, armotizoare, tot cadre de bară ...tot, tot. Dacă este un camion mare în faţă, nu le vezi, le iei din plin" a spus un şofer.
"Ieri s-a rupt toba şi ultima parte nu o am, acum trebuie să o repar" a declarat un alt conducător auto.
În timp ce Poliţia Rutieră spune că a trimis deja o notificare către Primăria Galaţi pentru rezolvarea problemei, autorităţile locale spun că lucrările de întreţinere trebuie asigurate de dezvoltatorul care a deschis un supermarket în zonă.
Emanuela Turcu - purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "Le-am pus în vedere ca în cel mai scurt timp să rezolve problema acolo petru că într-adevăr craterele care au apărut în carosabil provoacă un disconfort total şoferilor. Repet este o lucrare pe care societatea comercială s-a angajat să o facă, lucrare de mentenanţă şi noi i-am somat să o facă cât mai repede."
Aurelian Ropotan, purtător de cuvânt Poliţia Rutieră Galaţi: "Poliţia rutieră s-a sesizat despre situaţia de fapt de la intersecţia străzilor Milcov cu Drumul de Centură, respectiv existenţa gropilor în carosabil şi a luat măsura informării în scris a administratorului drumului public, în speţă Primăria Galaţi, pentru remedierea situaţiei".
Contactaţi telefonic, reprezentanţii supermarketului în cauză nu au oferit, până acum, niciun punct de vedere oficial.
Reporter: Cornelia Mazilu Operator: Adelin Cepoiu
Editor web: Dana Costache
