Cosmin Olaroiu, condamnat in Emiratele Arabe Unite la trei luni de inchisoare cu suspendare

Cosmin Olaroiu, condamnat in Emiratele Arabe Unite la trei luni de inchisoare cu suspendare Imagine

De asemenea, Olăroiu va trebui să plătească o amendă de 21.000 de dirhami (aproximativ 4.000 de euro).

Al Ain l-a dat în judecată pe Olăroiu pentru calomnie, după ce acesta ar fi sugerat, în comentarii făcute pe internet, că acest club încă îi datorează bani pentru că el a cumpărat echipamentul echipei şi ar fi menţionat că gruparea are probleme financiare, potrivit Mediafax.

De asemenea, Al Ain susţine că Olăroiu a rupt, vara trecută, unilateral contractul şi a plecat la Al Ahli.

În noiembrie, federaţia din Emiratele Arabe Unite l-a amendat pe Cosmin Olăroiu cu 100.000 de dirhami (aproape 20.000 de euro) şi l-a suspendat trei meciuri, după ce românul a afirmat într-o conferinţă de presă că Al Ain îl dă în judecată pentru o problemă legată de contract, doar deoarece clubul are probleme financiare.

Cosmin Olăroiu a fost antrenorul echipei Al Ain în perioada iunie 2011 - iulie 2013.