Analiştii americani prezenţi la Cluj-Napoca susţin că, în paralel cu întărirea securităţii naţionale, România are nevoie de o strategie coerentă care să îi stabilească locul în Europa, atât din punct de vedere economic, dar şi militar.
"O astfel de strategie trebuie să aibă trei componente: Una militară şi de securitate care să se concentreze pe stabilizarea zonei după invadarea Ucrainei de către Rusia, o componentă de energie şi o componentă legată de guvernare", a precizat preşedintele Centrului pentru Analiza Politicilor Europene.
"Nu a mai existat niciodată în istoria Americii o strategie despre România. E o ţară mică, care nu a fost strategic importantă pentru America, dar acum este şi relaţia pe plan militar dintre Ministerul Apărării şi SUA e foarte bună", a afirmat Don Lothrop, fondatorul Romania One.
Analiştii americani îi vor ajuta şi pe studenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice să înţeleagă cât mai bine politicile internaţionale actuale.
"Este esenţial când vă gândiţi că mulţi dintre studenţii noştri vor ocupa funcţii semnificative sau poziţii de decizie în România ori în luare decizilor din sistemul public. Este esenţial pentru ei să înţeleagă contextul geopolitic", a precizat Călin Hinţea, decanul FSPAC.
Wess Mitchell, cel care va realiza documentul privitor la viitorul României, este preşedintele Centrului pentru Analiza Politicilor Europene până în 2015.
