• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-16 12:47:13
  • Sursa:
Coreea de Nord a raportat un focar al unei boli intestinale necunoscute Imagine

Coreea de Nord a raportat joi izbucnirea unui focar al unei boli intestinale neidentificate într-o regiune agricolă, o presiune suplimentară asupra acestui stat izolat, care se confruntă cu o penurie alimentară cronică şi cu un val de infectări COVID-19, informează Reuters.

Liderul Kim Jong Un a trimis miercuri medicamente în oraşul-port Haeju din vestul ţării pentru a veni în sprijinul pacienţilor care suferă din cauza acestei '„epidemii acute enterice” (termenul „enteric” se referă la tractul intestinal), a precizat agenţia de ştiri KCNA fără să precizeze numărul persoanelor afectate sau să identifice boala.

„(Kim) a subliniat nevoia de a controla epidemia cât de curând posibil adoptând măsuri adecvate pentru a carantina cazurile suspecte astfel încât să-i limiteze complet transmiterea şi de a confirma cazurile prin examinare epidemiologică şi teste ştiinţifice”, a precizat KCNA, conform Agerpres.

Un oficial din cadrul Ministerului Reunificării din Coreea de Sud care se ocupă de afacerile inter-coreene a spus că guvernul monitorizează focarul, care ar putea fi de holeră sau febră tifoidă.

Focarul epidemic a apărut când deja Coreea de Nord se confruntă cu un prim val de infectări cu COVID-19. Statul a declarat stare de urgenţă luna trecută pe fundalul temerilor legate de lipsa vaccinurilor şi a produselor medicale.

Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a precizat că boli care se răspândesc pe calea apei, cum ar fi febra tifoidă, erau deja larg răspândite în Coreea de Nord înainte de anunţarea epidemiei de coronavirus.

„Bolile intestinale cum ar fi febra tifoidă şi shigeloza nu sunt deosebit de noi în Coreea de Nord, dar ce este cu adevărat problematic este apariţia acestora într-un moment când ţara se luptă deja cu COVID-19”, a spus profesorul Shin Young-jeon, de la Facultate de Medicină a Universităţii Hanyang din Seul.

Coreea de Sud este dispusă să colaboreze cu cea de Nord pentru a stăvili epidemia, dar autorităţile de la Phenian nu au răspuns la niciuna dintre ofertele de dialog, inclusiv o propunere anterioară a Seulului de a oferi vaccinuri anti-COVID-19, a spus un alt oficial din cadrul Ministerului Reunificării.

Provincia South Hwanghae, unde este localizat Haeju, este cea mai importantă regiune agricolă din Coreea de Nord, ceea ce stârneşte temeri referitoare la un posibil impact asupra penuriei alimentare care afectează ţara.

Deşi posibilitatea răspândirii infecţiei prin recolte pare redusă, autorităţile vor dezinfecta sursele de apă întrucât există probabilitatea ca boala să se transmită pe calea apei, a spus Eom Joong-sik, un expert în boli infecţioase din cadrul Gil Medical Center al Universităţii Gachon.

Phenianul a anunţat zilnic numărul pacienţilor cu febră fără să specifice că au COVID-19, cel mai probabil din cauza unei lipse a kiturilor pentru testare. Experţii suspectează totodată subraportarea numărului pacienţilor în presa controlată de stat.

Coreea de Nord a raportat joi alte 26.010 de persoane care prezintă simptome de febră, numărul total al pacienţilor „cu febră” înregistrat pe teritoriul ţării de la sfârşitul lui aprilie ajungând la aproape 4,56 milioane. Bilanţul deceselor asociate focarului este de 73.

Un bărbat în vârstă de 36 ani, din Sascut, a fost arestat preventiv pentru 30 zile după ce a fost prins de poliţişti conducând beat şi fără permis, de două ori în aceeaşi zi, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Economie 2024-01-03 17:00:13

O petrecere de Anul Nou din statul indian Karnataka s-a transportat într-o tragedie când gazda a murit de infarct după ce a împușcat mortal din greșeală un invitat, scrie BBC.

Economie 2023-01-02 14:39:51

Parlamentul European şi statele membre au convenit luni să prelungească cu un an, până la 30 iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, chiar dacă multe state membre au încetat să îl mai solicite la intrarea pe teritoriul lor. Legislatorii europeni vor să se asigure însă că cetăţenii din statele membre UE se pot deplasa liber în cazul „în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a explicat Parlamentul European într-un comunicat.

Economie 2022-06-14 07:00:56

Vremea a făcut prăpăd în mai multe zone din țară, inclusiv în Capitală. În mai puțin de două ore au fost emise două coduri portocalii de vreme extremă în București. În nordul orașului a căzut grindină, străzile au fost inundate și mai mulți copaci au căzut pe mașini. A fost emis și mesaj RO-Alert, iar oamenii au fost sfătuiți să stea în case.

Economie 2024-06-08 22:54:36

Lucrurile par să se complice tot mai mult pentru Moscova în războiul din Ucraina. Sâmbătă dimineața, podul strategic care face legătura dintre peninsula Crimeea și Rusia deasupra strâmtorii Kerci a fost aruncat în aer. Autoritățile oficiale, dar și serviciile de securitate de la Kiev par să-și asume acest atac, prin postarea de mesaje ironice cu subînțeles pe rețelele sociale. Serviciile secrete ucrainene au relatat ulterior că ar exista tensiuni la Moscova și că trupele de elită ar interveni și ar face arestări în rândul militarilor. Informațiile vin în contextul în care Moscova a anunțat că a fost schimbat comandantul „operațiunii speciale” din Ucraina. Pe de altă parte, în Ucraina, o groapă comună şi, separat, alte aproximativ 200 de morminte au fost descoperite în oraşul Liman (în estul Ucrainei), recent eliberat de sub ocupaţia forţelor ruse. Autorităţile ucrainene nu au stabilit încă precis numărul de cadavre care s-ar putea afla în respectiva groapă comună.

Economie 2022-10-09 03:00:00

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economie 2022-10-12 09:56:58

Forțele ucrainene au doborât două avioane rusești de atac Su-34 într-o singură zi, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene.

Economie 2024-02-27 17:39:31

Premierul Nicolae Ciucă dă asigurări că România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, precizând că în acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că „ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre”.

Economie 2022-07-12 14:16:40