Potrivit Reuters, nu au fost publicate imediat detalii privind dimensiunea sau raza de acţiune a rachetei, dar, la aproximativ cinci minute după avertismentul de lansare, Paza de Coastă din Japonia a raportat că racheta a căzut. Nu a fost precizat locul unde a căzut această rachetă.
Nordul, înarmat nuclear, a efectuat lansări regulate de tot felul de rachete, de la rachete cu rază scurtă de acţiune şi rachete de croazieră până la masivele rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu raza de acţiune pentru a lovi până în Statele Unite.
Toate activităţile Coreei de Nord în domeniul rachetelor balistice şi al armelor nucleare sunt interzise prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care au fost adoptate ultima dată cu sprijinul partenerilor Phenianului din China şi Rusia în 2017.
De atunci, Beijingul şi Moscova au cerut o relaxare a sancţiunilor impuse Nordului pentru a demara discuţiile diplomatice şi pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară.
