„În urma apariției în spațiul public a unor imagini video în care un minor este agresat, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lunca s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru infracțiuni de lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat al Poliției.
„Din primele verificări a reieșit faptul că minorul agresat are 12 ani, iar ceilalți doi, 13 ani, toți fiind domiciliați în comuna Plopii - Slăvitești, jud. Teleorman”, a mai precizat sursa citată.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au condus la săvârșirea faptei.
