• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-05 20:11:33
  • Sursa:
Copiii lui Alain Delon depun plangere pentru „hartuire morala” impotriva damei de companie a tatalui lor Imagine

Copiii lui Alain Delon au depus miercuri plângere împotriva damei de companie a actorului, cu privire la fapte de hărţuire morală şi deturnare a corespondenţei, anunţă avocatul lor, iar potrivit lui Anthony Delon, actorul i-a cerut companioanei sale să plece de pe proprietatea sa de la Douchy, relatează AFP.

„Suspectez un abuz de slăbiciune şi contez pe anchetă să-l stabilească”, a declarat avocatul Christophe Ayela, precizând că Alain Delon, în vârstă de 87 de ani, s-a alăturat plângerii printr-o declaraţie scrisă.

„În urma accidentului cardiovascular al domnului Alain Delon, care a vut loc în 2019”, această femeie ”care s-a instalat la el acasă, se dovedeşte tot mai agresivă, denigratoare şi injurioasă faţă de el şi faţă de copiii săi”, a declarat într-un comunicat avocatul copiilor actorului.

Ea „îl izolează neîncetat pe Alain Delon de apropiaţii săi, de prietenii săi şi de familia sa, folosind manvre şi ameninţări. Ea îi controlează în mod sistematic conversaţiile telefonice şi mesajele private”, acuză Christophe Ayela.

„Ea răspunde în locul actorului, dându-se drept el, încearcă să-i intercepteze poşta. Ea îi împiedică pe copiii actorului să vină să-l vadă cu regularitate, aşa cum au făcut, cu toate acestea, mereu. Ea se comportă autoritar, este ameninţătoare şi merge până la a maltrata într-un mod inacceptabil câinele domnului Delon”, acuză avocatul.

Această plângere a fost depusă miercuri după-amiaza - de către Anouchka, Alain-Fabien şi Anthony Delon - la Parchetul din Montargis, în Loiret, unde actorul deţine o proprietate, la Douchy.

Anthony Delon a depus o a doua plângere împotriva damei de companie a tatălui său, cu privire la ”violenţe voite şi sechestrarea unei persoane vulnerabile, abuz de slăbiciune şi hărţuire morală”, a anunţat el, evocând „fapte stabilite de peste un an şi jumătate”.

„La 31 ianuarie 2022, am luat decizia de a începe să notific şi să relatez fapte care se desfăşurau în cercul nostru familial şi care priveau, specific, relaţii între tatăl meu, Alian Delon, şi dama sa de companie”, precizează într-un comunicat fiul mai mare al actorului.

Potrivit lui Anthony Delon, situaţia a luat „asemenea proporţii” în doi ani, încât tatăl său i-a cerut el însuşi, în scris, damei sale de companie, să părăsească reşedinţa de la Douchy.

Un simbol al celei de-a şaptea arte, cu filme ca „Le Guépard”, „La Piscine” şi „Le Samouraï”, Alain Delon a apărut extrem de rar în cinematografie la sfârşitul anilor '90.

El a revenit pe covorul roşu la Cannes, în 2019, pentru a primi o Palme d'or onorifică.

Joi, 13 februarie 2025, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 9 februarie, Loteria Română a acordat peste 30.200 de câștiguri în valoare totală de peste două milioane de lei. 

Economie 2025-02-13 18:50:00

Partenerii europeni ai Kievului sunt din ce în ce mai optimiști că președintele ales al SUA, Donald Trump, nu va face presiuni asupra Ucrainei pentru a accepta un acord de pace dureros, arată Bloomberg într-o analiză, citând oficiali europeni sub protecția anonimatului.

Economie 2025-01-14 18:46:24

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, marţi, că doi soldaţi chinezi au fost capturaţi în timpul luptelor din estul Ucrainei, informează Sky News și Kyiv Independent. 

Economie 2025-04-08 16:13:31

Opoziţia centristă pro-europeană a câştigat majoritatea parlamentară la alegerile legislative de duminică din Polonia, învingându-i pe populiştii naţionalişti de guvernământ (PiS) şi extrema dreaptă la un loc, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne. Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, s-a clasat pe primul loc, potrivit unui sondaj IPSOS, obţinând aproape 37%, însă nu va putea forma o majoritate pentru a guverna.

Economie 2023-10-16 01:19:59

Medicii cer o nouă lege pentru malpraxis. Aceasta ar urma să restabilească relația cu pacienții, a declarat președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, la emisiunea "În fața ta". Însă, cum discuțiile abia încep, viitorul proiect ar putea deveni lege, cel mai devreme, peste un an.

Economie 2023-03-20 10:39:23

Un agent FBI care a acuzat instituţia de favoritism politic în timpul primului mandat prezidenţial al lui Donald Trump a fost arestat săptămâna aceasta pe un aeroport din New York şi acuzat de dezvăluire ilegală de documente confidenţiale, arată rechizitoriul, citat de Reuters.

Economie 2025-03-20 10:44:33

O femeie a provocat revoltă pe rețeaua socială X (Twitter), după ce a postat o fotografie cu porția de cartofi prăjiți pe care a cumpărat-o de pe o arenă de hochei. Femeia n-a avut neapărat o problemă cu prețul, piperat, de altfel, ci cu cantitatea.

Economie 2024-03-20 10:37:21

Dominic Fritz a vorbit, luni, după rezultatele alegerilor prezidențiale și a făcut un apel la responsabilitate politică în contextul victoriei lui Nicușor Dan. Președintele interimar al USR a punctat necesitatea unor dezbateri profunde pe teme-cheie precum diaspora, reforma statului și apărarea: „Această campanie ne-a pus pe masă teme de casă pentru clasa politică”.

Economie 2025-05-19 15:07:50