• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-18 23:56:21
  • Sursa:
Contre intre Mircea Geoana si Elena Lasconi, la dezbaterea presedintilor de la Digi24: „Basescu va bate si cand nu participa” Imagine

Candidaţii la preşedinţie Mircea Geoană, independent, şi Elena Lasconi, din partea USR, s-au atacat reciproc în dezbaterea președinților organizată, luni seară, de Digi 24. Mircea Geoană i-a reproşat Elenei Lasconi faptul că a declarat că îl apreciază pe Traian Băsescu, la care  șefa USR i-a replicat: „Vă bate şi când nu participă!”, iar în sală s-au auzit imediat râsete.

Elena Lasconi l-a ironizat pe Mircea Geoană, în momentul în care acesta a vorbit, în dezbaterea organizată luni seară de Digi 24, despre postul pe care l-a obţinut la vârful Alianţei Nord Atlantice. „Bravo PSD! Felicitări PSD!”, a comentat Elena Lasconi atunci când Mircea Geoană a făcut referire la postul pe care l-a deţinut în fruntea NATO. Geoană i-a replicat Elenei Lasconi că are „state în politică mult mai vechi” decât el, amintindu-i că a fost consilier parlamentar în anii 1990. „Zece ani am asistat la aroganţă, nu mai avem nevoie de încă un preşedinte arogant!”, a spus Lasconi. „Şi zece ani înainte cu domnul Băsescu, cel care este modelul dumneavoastră de preşedinte, cum a fost? A fost bine?”, a răspuns Mircea Geoană. Replica Elenei Lasconi nu s-a lăsat aşteptată. „Domnul Băsescu vă bate şi când nu participă. Credeţi-mă!”, a replicat Elena Lasconi, provocând râsete în rândul unei părţi a celor prezenţi la dezbatere. Elena Lasconi a mai spus în timpul dezbaterii că se simte jignită de Geoană. „A încercat să mă reducă undeva la minus infinit, că sunt un primar dintr-un oraş mic”, a spus Lasconi, amintind că Alexandru Ioan Cuza s-a născut într-un oraş mic, la Bârlad. Anterior, Elena Lasconi l-a acuzat pe Mircea Geoană de misoginism.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române discută joi „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” de către arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, informează Agerpres.

Economie 2024-02-29 08:42:10

Un bărbat a ajuns la o înalțime considerabilă după ce s-a urcat pe un pilon al podului Basarab. El amenința că se aruncă de acolo.

Economie 2023-06-09 00:41:29

Prețurile la benzină și motorină au crescut puternic de la mijlocul verii și până în prezent, țara noastră întâlnind ultima oară o scumpire atât de accentuată într-un interval atât de scurt la începutul anului trecut.

Economie 2023-09-26 09:12:09

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor, transmite News.ro.

Economie 2024-05-01 19:23:05

Producătorul de mașini de lux Bugatti a dezvăluit proiectul pentru prima incursiune în domeniul imobiliar rezidențial – un zgârie-nori cu 42 de etaje în Dubai.

Economie 2023-05-30 15:19:34

Cel puțin opt rechini mari albi au fost găsiți sfâșiați, cu ficatul mâncat și cu inimile smulse, în zona de coastă Gansbaai, Africa de Sud. Fenomenul, pus în legătură cu dispariția speciei din zonă, a fost legat de prezența de cinci ani de zile a două balene ucigașe, scrie Live Science.

Economie 2022-07-04 10:11:31

După trei săptămâni în care Camera Reprezentanților a Congresului SUA nu a avut un lider, în condițiile în care majoritatea republicană a fost consumată de un conflict intern uriaș, reprezentantul republican Mike Johnson, cunoscut pentru apropierea de Donald Trump, a reușit să câștige votul din forul legislativ, obținând funcția la limită, relatează BBC.

Economie 2023-10-25 21:07:11

Continentul sud-american se topește în mijlocul iernii. Mai multe țări se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate pentru aceasta perioadă a anului. Schimbările climatice și El Nino alimentează valurile de căldură, transmite CNN.

Economie 2023-08-04 15:29:59