• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-21 16:21:33
  • Sursa:
Consumul de droguri: atentie sa nu transformam victimele in infractori Imagine

Săptămâna trecută, Parlamentul din care fac parte a decis majorarea pedepselor prevăzute de Legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi din Legea privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Trebuie să sancţionăm în cel mai dur mod cu putinţă împotriva traficului de droguri. Aceste produse distrug vieţi, distrug destine. Este evident că traficul de droguri de risc creează înfracţionalitate organizată şi pune în pericol siguranţa cetăţenilor atât datorită traficanţilor, cât şi datorită gesturilor extreme pe care dependenţii le pot săvârşi pentru a-şi obţine banii necesari dozelor fără de care simt că nu mai pot trăi. Trebuie să luptăm împotriva traficanţilor şi a structurilor de crimă organizată. Însă, în paralel, înainte de a mări pedepsele pentru consumatori, trebuie să rezolvăm problemele acestora şi responsabilitatea instituţiilor care trebuie să aplice legislaţia.

Consider că trebuie să reformăm de urgenţă Agenţia Naţională Antidrog prin trecerea acesteia din curtea Ministerului de Interne în subordinea Ministerului Sănătăţii. Astfel, consumatorii vor fi trataţi drept pacienţi, vor fi trataţi într-un mod instituţional, iar nu ca potențiali infractori.

Este obligatoriu să înfiinţăm de urgenţă centre de tratament pentru consumatorii minori de droguri. Recomandabil ar fi să avem cel puţin un centru pe judeţ. Cunosc familii ai căror copii sunt dependenţi de etnobotanice şi nu îi pot trata decent niciunde, nu există psihologi sau psihiatrii pregătiţi pentru aceste cazuri. Subliniez că minorii reprezintă majoritatea consumatorilor de etnobotanice.

Am votat ca deţinerea şi consumul de etnobotanice să fie sancţionată penal. Se întâmplă asta după ce o bună perioadă vânzarea acestora nu a fost sancţionată şi după ce mulţi tineri au ajuns dependenţi, iar majoritatea dintre ei minori şi tineri. Ştiţi că unele produse etnobotanice au un conţinut de substanţe psihotrope mult mai mare decât stupefiantele considerate de mare risc? Iar noi le-am permis o bună bucată de vreme, răstimp în care s-a consolidat o pătură de tineri dependenţi. Este cumplit să constatăm că suntem detaşat pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de consumatori raportat la populaţie în ce priveşte etnobotanicele. Dar ce facem acum? Pe tinerii dependenţi îi transformăm în infractori, în loc să îi ajutăm, în loc să creăm instituţii în care să le tratăm adicţia!

Uimitor, până şi numărul real al consumatorilor din România nu este cel real. Ştiţi cum se realizează la noi sondajele care ne spun câţi dintre noi consumă stupefiante? Prin telefon. Cine recunoaşte unui operator că este consumator ştiind că fapta lui reprezintă infracţiune?

Trebuie să cunoaştem situaţia exactă a numărului de consumatori de substanţe psihotrope. Pe urmă, trebuie să sancţionăm dur traficanţii, trebuie să profesionalizăm organele de poliţie în combaterea acestor infracţiuni grave. Pe urmă, trebuie să ajutăm dependenţii. Aceştia din urmă sunt victime, iar nu infractori. Doar opacitatea şi dezinteresul nostru îi pot transforma într-un pericol social.

Zeci de migranți tamili, ținuți de ani de zile într-o tabără pe o insulă militară secretă a Regatului Unit și a SUA din Oceanul Indian, ar putea fi relocați temporar în România, într-un centru administrat de ONU, dacă vor accepta oferta autorităților britanice, scrie BBC News. După șase luni, tamilii ar putea fi mutați în Regatul Unit. Altor migranți din grup li se oferă stimulente financiare pentru a merge în Sri Lanka, unde oamenii spun că se confruntă cu persecuții. În 2021, zeci de tamili au devenit primele persoane care au cerut azil pe insula Diego Garcia, din Oceanul Indian, după ce barca lor a avut probleme. Jurisdicția asupra insulei a fost cedată recent de către Regatul Unit către Maurițius.

Economie 2024-10-09 11:25:48

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că România a cerut Comisiei Europene prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an, introducerea de două noi produse în listă, dar şi acordarea unui sprijin pentru fermierii români de 30 euro/pe tonă pentru exportul cerealelor.

Economie 2023-08-27 11:26:31

Operatorul portughez de electricitate, REN, susţine că pana de curent care a afectat Portugalia a fost cauzată de o defecţiune a reţelei electrice spaniole, legată de un „fenomen atmosferic rar”, relatează Sky News.

Economie 2025-04-28 19:39:08

Preşedintele interimar PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, la HotNews, că politicienii nu ar trebui să sfideze oamenii călătorind cu avioane private.

Economie 2024-12-17 15:07:41

Statele Unite au anunţat, marţi, că au formulat acuzaţii penale împotriva liderilor Hamas pentru rolul lor în planificarea, sprijinirea şi comiterea atacului mortal din 7 octombrie 2023 din sudul Israelului, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2024-09-04 07:50:45

Actorul Brad Pitt a renunțat la pantaloni și s-a îmbrăcat în fustă la premiera noului său film, „Bullet Train”, din Berlin, relatează CNN.

Economie 2022-07-20 23:43:21

Guvernul american a afirmat joi că Statele Unite nu sunt într-un război cu rebelii houthi din Yemen, care sunt sprijiniţi de Iran, în ciuda atacurilor repetate asupra poziţiilor acestora, relatează DPA, preluată de Agerpres. 

Economie 2024-01-19 09:29:41

Joi 6 aprilie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 2 aprilie, Loteria Română a acordat 21.306 câștiguri în valoare totală de peste 1,51 milioane de lei.

Economie 2023-04-12 22:08:23