• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-24 20:05:31
  • Sursa:
Conducta din Marea Baltica a fost avariata de o nava care tara o ancora pe fundul marii. Finlanda suspecteaza un vapor chinezesc Imagine

Poliția finlandeză crede că avaria la gazoductul din Marea Baltică, produsă la începutul acestei luni, a fost provocată de o navă care târa o ancoră mare pe fundul mării. Nu este clar în acest moment dacă a fost vorba despre un accident sau un act intenționat, relatează Reuters.

Anchetatorii au recuperat o ancoră pierdută pe fundul mării, din zona unde conducta s-a rupt pe 8 octombrie, și investighează dacă aceasta aparținea unei nave cargo chineze.

Poliția a declarat anterior că deteriorarea gazoductului submarin Balticconnector și a două cabluri de telecomunicații din Marea Baltică a fost cauzată de forță mecanică externă.

Pe fundul mării s-au găsit urme mari de rezistență până la locul unde conducta a fost ruptă, iar ancora se afla imediat după locul avariei. O urmă mai îngustă se întindea mai departe pe zeci de kilometri, a spus poliția.

O bucată din ancoră, unul dintre cele două vârfuri, se rupsese, au precizat polițiștii.

„Următoarele întrebări sunt dacă a fost un act intenționat, neglijență, sau o greșeală de navigație. Vrem să vedem care este motivul. Dar este prea devreme pentru a răspunde la asta în această etapă”, a declarat șeful Biroului Național de Investigații (NBI), Robin Lardot, într-o conferință de presă.

NBI a anunțat vineri că își concentrează ancheta asupra vasului chinezesc NewNew Polar Bear, care a navigat deasupra conductei și a cablurilor în momentul avariei.

Navei îi lipsește una dintre ancorele din față, au spus polițiștii, care au încercat fără succes să contacteze nava pentru a întreba echipajul dacă este vorba despre ancora găsită în Golful Finlandei.

China a cerut luni o investigație „obiectivă, corectă și profesionistă” asupra avariei conductei.

Incidentul a tăiat livrările de gaze către Finlanda, deși țara spune că va face față consumului datorită importurilor de gaz natural lichefiat, livrat cu ajutorul navelor.

Ca urmare a avariei, NATO a intensificat patrulele în Marea Baltică.

În septembrie 2022, conductele Nord Stream care leagă Germania și Rusia au fost avariate de explozii despre care autoritățile le-au spus că sunt acte deliberate de sabotaj, deși încă nu este clar cine s-a aflat în spatele atacurilor.

Plasticul este pretutindeni, chiar şi pe cele mai înalte vârfuri din lume. Un explorator francez şi echipa sa au descoperit în Himalaya 1,6 tone de deşeuri din plastic, în timp ce luni, la Paris, va începe o sesiune de negocieri pentru semnarea unui tratat care să pună capăt poluării cu plastic, informează AFP.

Economie 2023-05-29 12:36:04

Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena.

Economie 2024-12-30 20:02:12

Se circulă bară la bară pe Transfăgărășan luni la amiază. S-au format cozi kilometrice de mașini, iar șoferii așteaptă zeci de minute în trafic.

Economie 2023-08-15 08:50:21

Candidatul independent la prezidențiale Victor Ponta a declarat, miercuri, în cadrul emisiunii „Studio Politic” de la Digi 24, că vrea „un guvern patriot, cât mai național” și că nu ar accepta „niciodată” ca un membru UDMR să ajungă ministru de Finanțe sau membru CSAT.

Economie 2025-03-26 19:54:21

România nu recunoaște validitatea referendumurilor ilegale organizate de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și acuză Moscova că își bazează acțiunile pe forță, cu încălcarea „celor mai importante principii și norme de drept internațional”, arată Ministerul de Externe de la București, după anunțul lui Vladimir Putin privind anexarea ilegală a unor regiuni din Ucraina.

Economie 2022-09-30 17:18:27

Digi24 continuă pe tot parcursul acestui an cel mai amplu și ambițios proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, prin care îi chemăm pe toți românii să salveze vieți printr-o simplă donare de sânge. Peste 1.000 de persoane au donat până acum în cadrul campaniei “Avem același sânge”, în șapte județe.

Economie 2023-03-15 15:41:06

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început luni să caute aliați centriști pentru o coaliție, după rezultatele bune înregistrate de extrema dreaptă la alegerile pentru Parlamentul European. O schimbare spre dreapta în PE poate îngreuna adoptarea unei noi legislații pe probleme de securitate, schimbări climatice sau pe tema concurenței industriale din China și Statele Unite.

Economie 2024-06-10 14:13:26

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre în baza căreia au fost extinse competenţele Cancelariei Prim-ministrului, fiind preluate şi elemente din componenţa Secretariatului General al Guvernului, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Economie 2022-06-27 23:39:52