• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-18 18:20:21
  • Sursa:
Concertul lui Travis Scott la piramidele din Giza a fost anulat de autoritatile egiptene: „Artistul practica ritualuri stranii” Imagine

Sindicatul muzicienilor egipteni a interzis marţi un concert al rapperului american Travis Scott la piramidele din Giza, programat pentru 28 iulie, argumentând că spectacolul contravine „tradiţiilor poporului egiptean”.

În mod frecvent, staruri internaţionale ale muzicii pop organizează concerte de amploare la baza piramidelor din Cairo, urmând exemplul trupei americane de hip-hop Black Eyed Peas, care a concertat în octombrie 2021.

Sindicatul muzicienilor se opune foarte rar unor astfel de evenimente, deşi este în conflict de ani întregi cu muzica urbană egipteană, în special cu cea rap, scrie AFP, potrivit Agerpres.

În plus, Egiptul este în plină campanie împotriva a ceea ce autorităţile au etichetat drept o ''rescriere'' a istoriei şi combate aprig mişcări afro-americane care revendică o filiaţie cu faraonii.

Marţi, sindicatul muzicienilor, care autorizează concertele şi supervizează piaţa de muzică din această ţară arabă, a explicat într-un comunicat că aprobă toate concertele cu condiţia să nu ''submineze obiceiurile şi tradiţiile ancestrale ale poporului egiptean''.

''După examinarea opiniilor exprimate pe reţelele de socializare şi ale poziţiei artistului, sindicatul a găsit imagini şi informaţii documentate cu privire la ritualuri stranii pe care acesta le practică şi care sunt împotriva tradiţiilor noastre'', se mai spune în comunicat.

Comunicatul nu detaliază ''ritualurile'' pe care i le atribuie lui Travis Scott, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi hip-hop americani şi care în prezent se află într-un turneu mondial.

Guvernul a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an, concluzionând că ea va fi pozitivă, cu creştere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei.

Economie 2022-11-15 18:38:59

Orice pas către independenţa Taiwanului va fi "sever pedepsit", a avertizat duminică şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, după ce alegătorii taiwanezi l-au ales preşedinte pe candidatul pro-suveranitate Lai Ching-te, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-14 18:03:13

Mai mulți tineri vietnamezi, cel mai probabil muncitori în Timișoara, au fost surprinsi în timp ce săpau gropi pe un câmp de lângă oraș, ca să vâneze popândăi. Micile rozătoare ar fi sfârșit prin a fi mâncate, cred activiștii pentru protecția animalelor, care au sesizat imediat Poliția, anunță Opinia Timișoarei. În România, popândăii sunt specie protejată de lege, iar vânarea lor este considerată braconaj. 

Economie 2023-03-28 15:16:51

Comitetul liderilor de la Senat a aprobat, luni, ca invitaţia grupului USR adresată ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, la dezbaterea „Ora Guvernului”, pentru miercuri, 12 martie, să urmeze parcursul instituţional.

Economie 2025-03-03 16:33:20

Escaladarea rusească a războiului în estul și sudul Ucrainei a început, a anunțat Serhi Haidai, șeful administrației militare ucrainene din Luhansk într-un interviu publicat pe canalul său de Telegram. Anunțul oficialului ucrainean vine după ce rușii au început un asalt dur dinspre orașul ocupat Kremina, în sud-estul Ucrainei. Între timp, orașul Zaporojie a fost lovit cu sălbătice de rachetele rusești de 17 ori într-o singură oră, vineri, conform lui Anatoli Kurtiev, secretarul pentru consiliul local al orașului. El spune că atacurile au țintit infrastructura energetică – „În doar o oră, 17 lovituri ale inamicului au fost documentate în oraș, cel mai mare număr de când a început invazia”, a spus el. Este vorba de cel mai mare atac cu rachete împotriva Zaporojie de când a început războiul din Ucraina.

Economie 2023-02-10 15:25:50

Guvernul va avea o şedinţă extraordinară luni, pentru a rezolva situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Economie 2023-09-28 12:18:36

450 de angajați disponibilizați și activitate suspendată pentru un an și jumătate. Sunt deciziile drastice luate de conducerea combinatul de alumină din Tulcea, din cauza costului uriaș al utilităților. 

Economie 2022-07-06 09:43:24

Estimările Comisiei Europene privind îmbunătăţirea „substanţială” a perspectivei de creştere economică a României, de la 3,9% la 5,8% în acest an, oferă un plus de încredere investitorilor români şi străini, a afirmat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Economie 2022-11-11 17:08:49