Tulnicăresele din Avram Iancu s-au numărat printre artiştii invitaţi la eveniment... La fel, un ansamblu de căluşari venit tocmai din Caracal.
"Am venit cu gânduri de smerenie pentru cea mai înaltă cruce din lume, dar pentru ceea ce simbolizează ea, de fapt, pentru martirii şi eroii acestui neam. Am venit să ridicăm sunetele spre cer acolo unde ei sunt, ne privesc", a spus naistul Nicolae Voiculeţ.
"Sunt locuri atât de frumoase în România şi sunt lăsate în paragină. Ideea tânărului ăstuia e foarte bună, şi ne dă de gândit", a spus şi tenismanul Ilie Năstase.
Fie că au ştiut sau nu ce s-a comemorat în vârf de munte, oamenii adunaţi în jurul monumentului au rămas impresionaţi. Pentru mulţi, prezenţa la concertul organizat de naistul Nicolae Voiculeţ a fost o întâmplare.
