Emoții au avut și muzicienii, mai ales cei care au cântat prima oară sub stalactitele de la Românești.
"Pentru mine este inedit. N-am mai fost niciodată, n-am mai cântat niciodată în peşteră. Sper să fie ok", ne-a mărturisit Feher Desedemona, violonist la Opera Naţională din Timișoara.
Programul de duminică a fost unul cu totul special, spun organizatorii: "Începe să fie tot mai greu pentru că devine un fenomen social-cultural. Multă lume, multe autocare jos. Sper să placă. E un alt program, nou. Am vrut să sărbătorim întradevăr această a 30-a ediţie. Nu-mi vine să cred că din 1984 până acum a trecut atâta timp. Am colorat puţin peştera, cu lumini colorate, avem şi proiecţie de diapozitive din peşteri" - Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.
Intrarea la cele două concerte din peștera de la Românești a fost liberă. Iubitorii muzicii clasice vor avea parte și anul viitor de un spectacol în aceeaşi locaţie.
Reporter: Caterina LedrerOperator: Adrian HrișcuEditor Web: Răzvan Bulacu
