• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-28 10:55:30
  • Sursa:
Comunistul Haritonov si-a depus candidatura pentru fotoliul de la Kremlin. La alegerile din 2004 a iesit pe locul 2 Imagine

Comunistul rus Nikolai Haritonov şi-a depus miercuri oficial candidatura pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 17 martie. În același timp,  jurnalista opozantă faţă de preşedintele Vladimir Putin, Ekaterina Dunţova, şi-a anunţat intenţia de a crea un partid după ce candidatura prezidenţială i-a fost invalidată, relatează agenţiile EFE şi France Presse, citate de Agerpres.

Candidatul comuniştilor şi-a prezentat documentele pentru candidatură în faţa Comisiei Electorale Centrale (CEC), instituţie care anterior a respins candidatura Ekaterinei Dunţova.

Nikolai Haritonov, în vârstă de 75 de ani, a primit sâmbătă susţinerea pentru candidatura sa prezidenţială în timpul congresului Partidului Comunist Rus (PCR), formaţiune care sprijină campania militară lansată de preşedintele Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Haritonov a participat şi la alegerile prezidenţiale din 2004, când a ocupat poziţia a doua, cu 13,69% din voturi. Este de aşteptat ca CEC să-i valideze candidatura, deşi, susţine portalul Meduza, administraţia de la Kremlin nu este mulţumită de refuzul liderului comuniştilor, Ghenadi Ziuganov, de a candida din nou el însuşi. Alte surse afirmă că, dimpotrivă, Ziuganov, în vârstă de 79 de ani, s-ar fi înţeles cu Putin să nu candideze.

În acest timp, Curtea Supremă rusă a respins contestaţia formulată de opozanta Ekaterina Dunţova după ce Comisia Electorală Centrală i-a invalidat pentru vicii de formă şi erori în documente candidatura susţinută de o "iniţiativă populară".

Necunoscută de majoritatea ruşilor, Ekaterina Dunţova se prezintă pe website-ul său drept "jurnalistă şi juristă". De când şi-a anunţat candidatura, ea s-a remarcat mai ales prin opoziţia împotriva campaniei militare ruse în Ucraina.

După ce Curtea Supremă i-a invalidat definitiv candidatura, Dunţova a confirmat că nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale, dar a spus că nu va abandona lupta politică şi îşi va crea un partid al "tuturor celor care sunt în favoarea păcii, libertăţii şi democraţiei".

Preşedintele Vladimir Putin nu are deocamdată niciun contracandidat care să-i pună probleme în obţinerea unui nou mandat.

Un jucător de hochei din Rusia, care activează la o echipă din Polonia, a fost arestat, vineri, de autoritățile poloneze, fiind acuzat că face parte dintr-o rețea de spionaj a Kremlinului, relatează Reuters.

Economie 2023-06-30 13:10:51

Un bărbat de 38 de ani, din localitatea Sebiş, a fost împuşcat în picioare de poliţişti, după ce a devenit violent şi a încercat să ia arma unuia dintre agenți, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Economie 2022-06-13 14:07:14

Zeci de mașini au fost vandalizate peste noapte, în Suceava. Mai mulți locatari au făcut reclamații după ce și-au găsit mașinile distruse.

Economie 2024-02-03 15:53:10

România este o ţară stabilă, democrată, sigură şi proeuropeană, un partener de încredere pentru aliaţii noştri externi, transmite preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj video de Anul Nou, potrivit Administrației Prezidențiale.

Economie 2024-12-31 13:07:54

Un studiu care a examinat praful din locuințele din Europa a descoperit că acesta conține aproape 200 de pesticide, iar cercetătorii spun că autoritățile trebuie să țină cont de „cocktailurile toxice” de substanțe chimice atunci când interzic sau restricționează utilizarea pesticidelor, scrie The Guardian.

Economie 2025-04-11 17:19:05

Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale vor fi comunicate luni, potrviti calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. 

Economie 2025-03-31 08:51:34

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a cerut tribunalului anularea dispoziţiilor prin care primarul general al Capitalei a restituit Parcul Bordei, pe motiv că terenul a fost expropriat prin decret regal, încă din 1935, în favoarea municipalităţii. Primarul Nicușor Dan a anunțat în urmă cu o săptămână că a încheiat un acord cu familia Costanda, deținătoarea terenului, prin care îi va achita despăgubiri de 125 de milioane de euro în rate lunare, timp de 50 de luni.

Economie 2022-06-10 10:58:46

Cererea de plată numărul II din PNRR a primit aviz pozitiv din partea Comitetului Economic şi Financiar (EFC), acesta fiind ultimul pas necesar pentru plata celor 2,7 miliarde euro, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Economie 2023-09-01 21:02:29