• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-11 10:52:39
  • Sursa:
Compania aeriana rusa Aeroflot, obligata sa-si trimita avioanele in Iran pentru reparatii, din cauza sanctiunilor occidentale Imagine

Din cauza sancțiunilor occidentale care interzic întreținerea aeronavelor aparținând companiilor aeriene ruse, Aeroflot, cel mai mare transportator aerian rus, a fost nevoit să își trimită pentru prima dată unul dintre avioanele sale în Iran pentru reparaţii, a informat luni cotidianul economic RBK, citat de EFE și Agerpres.

La 5 aprilie, un Airbus A330-300 cu numărul de înmatriculare RA-73700 a zburat la Teheran, unde aparatul va fi supus unei expertize tehnice de către cea mai mare companie aeriană iraniană, Mahan Air, au declarat pentru publicaţia rusă două surse apropiate Aeroflot, informaţia fiind confirmată şi de un reprezentant al companiei ruse.

Potrivit surselor RBK, Aeroflot a discutat despre posibilitatea de a încheia un contract privind întreţinerea flotei sale în Iran pentru câteva luni.

Scopul trimiterii primului A330 la Mahan Air este întreţinerea trenului de aterizare al aeronavei.

Anterior, Aeroflot a folosit capacităţile altor furnizori în aceste scopuri, cum ar fi HAECO cu sediul în Hong Kong.

În vara anului 2021, compania aeriană rusă a semnat un nou acord pe termen lung pentru întreţinerea şi revizia componentelor aeronavei de către această companie.

Dar sancţiunile internaţionale, adoptate ca răspuns la campania militară rusă din Ucraina, au afectat, printre altele, serviciile de reparaţii şi furnizarea de piese de schimb către companiile aeriene ruse, aminteşte RBK.

Aeroflot este cea mai mare companie aeriană rusă, cu 178 de avioane Airbus şi Boeing în flota sa, conform datelor disponibile la 1 aprilie.

Un reprezentant al companiei a declarat presei ruse că Mahan Air "are baza materială necesară, certificarea şi experienţa vastă" pentru a efectua întreţinerea flotei ruse.

Potrivit acestei surse, abilităţile companiilor iraniene în domeniul întreţinerii şi reparaţiilor aeronavelor vor completa capacităţile grupului Aeroflot, care include şi compania aeriană Rossiia şi transportatorul low-cost Pobeda.

În 2022, Aeroflot-Technics, care face parte din grupul Aeroflot, a efectuat peste 300 de intervenţii la avioanele companiei Aeroflot.

Forţele ruse au atacat în noaptea de miercuri spre joi un pod strategic peste estuarul Nistrului din Zatoka, în zona Belgorod-Dnestrovsk din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, lansând două rachete balistice Iskander şi opt rachete ghidate, a informat joi armata de la Kiev, conform Reuters, relatează Agerpres. 

Economie 2024-10-31 11:49:32

Primăria Capitalei a obținut 242 de milioane de lei pentru modernizarea a 30 de km de reţea de termoficare, a anunțat luni edilul Nicușor Dan.

Economie 2022-12-12 16:29:25

Cadavrele a 9 persoane au fost găsite și se crede că încă două persoane au murit în urma unui incendiu la o casă de vacanță care găzduiește persoane cu dizabilități de învățare din Franța, scrie BBC.

Economie 2023-08-09 14:16:09

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a vizitat, luni, Şcoala gimnazială din Slobozia Conachi, localitate din judeţul Galaţi grav afectată de inundaţii. Primarul localităţii i-a spus ministrului că unitatea de învăţământ nu a fost afectată de inundaţii şi poate doreşte să viziteze câteva familii care au avut de suferit după ce apele le-au distrus bunurile din locuinţe şi gospodării. Ligia Deca a replicat că ştie că şcoala nu a fost afectată. „Noi am venit doar să discutăm exact unde este bine să mergem”, a afirmat Deca, potrivit News.ro.

Economie 2024-09-17 10:25:48

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, şi-a întrebat miercuri omologii, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, de ce aliaţii săi - precum Coreea de Nord - nu pot ajuta Moscova în războiul împotriva Ucrainei, dacă ţările occidentale pretind că au dreptul să ajute Kievul. Cu toate acestea, el califică drept „simple afirmaţii” informațiile potrivit cărora peste 10.000 de militari nord-coreeni au ajuns în Rusia.

Economie 2024-10-31 13:03:45

Changpeng Zhao (CZ) a ajuns la o înțelegere cu SUA pe fondul mai multor acuzații, printre care și aceea că nu a reușit să oprească spălarea banilor pe platforma fondată de el. Binance este cea mai mare bursă de criptomonede din lume, după volumul de tranzacționare, transmite DW.

Economie 2023-11-22 16:18:19

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a spus, joi seară, în legătură cu incendiul de la camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei, că 50% din materialele aflate acolo ar fi fost distruse, dar a precizat că există registre cu privire la ce bunuri erau acolo. El a menţionat că nu există riscul ca un dosar penal să fie afectat de lipsa unei probe distruse în acel loc, potrivit News.ro.

Economie 2023-10-05 20:18:39

China doreşte să-şi consolideze relaţiile cu Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedintele Xi Jinping în cadrul unei întrevederi, la Beijing, cu premierul belgian Alexander De Croo, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-12 16:15:16