• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-12 20:06:55
  • Sursa:
Comisia Europeana impune taxe de pana la 38% pentru masinile electrice importate din China. Posibila taxa speciala pentru Tesla Imagine

Comisia Europeană a anunțat miercuri că va impune tarife mai mari producătorilor chinezi de vehicule electrice, majorări care pot ajunge până la 38%. În cazul Tesla, CE ar putea calcula o taxă specială pentru maşinile fabricate în China şi importate în UE. Dacă Comisia nu ajunge la un acord cu China privind subvențiile pentru mașini electrice, noile taxe vot intra în vigoare pe 4 iulie.

Comisia Europeană arată într-un comunicat că, în cazul în care discuțiile cu autoritățile chineze „nu vor conduce la o soluție eficientă, aceste taxe compensatorii provizorii vor fi introduse începând cu 4 iulie printr-o garanție (în forma care urmează să fie decisă de autoritățile vamale din fiecare stat membru). Acestea ar fi percepute numai dacă și atunci când se impun taxe definitive.”

Taxele individuale pe care Comisia le va aplica celor trei producători chinezi incluși în eșantion sunt:

Alți producători de vehicule electrice (EV) din China, care au cooperat la ancheta Comisiei, dar care nu au fost incluși în eșantion, vor fi supuși unei taxe medii ponderate de 21%.

Toți ceilalți producători de EV din China care nu au cooperat la anchetă vor fi supuși unei taxe reziduale de 38,1%, mai arată sursa citată.

De asemenea, Tesla, care are o fabrică în China, „ar putea primi o taxă calculată individual”.

În 2023, Tesla a livrat 947.000 de vehicule din fabrica sa din Shanghai, 600.000 fiind destinate pieţei chineze, iar restul exportate, potrivit presei de stat chineze, preluată de CNBC și News.ro.

Potrivit estimărilor Comisiei, cota de piaţă a mărcilor chineze pe piaţa UE a crescut la 8%, de la sub 1% în 2019, şi ar putea ajunge la 15% în 2025. Preţurile sunt de obicei cu 20% sub cele ale modelelor fabricate în UE.

Acţiunile unora dintre cei mai mari producători de automobile din Europa, care realizează o mare parte din vânzările lor în China, au scăzut din cauza temerilor de represalii chineze.

Unii producători, precum BMW, vor suporta acum taxe pentru vehiculele lor electrice fabricate în China şi vândute în Europa.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a declarat că ancheta UE este „un caz tipic de protecţionism”, iar tarifele ar afecta cooperarea economică China-UE şi stabilitatea lanţurilor globale de producţie şi aprovizionare auto.

Beijingul, a spus el, va lua toate măsurile necesare pentru „apărarea fermă” a drepturilor şi intereselor sale legitime.

Asociaţia chineză pentru autoturisme a părut mai puţin preocupată.

„Tarifele provizorii ale UE se încadrează practic în limitele aşteptărilor noastre, cu o medie de aproximativ 20%, ceea ce nu va avea un impact prea mare asupra majorităţii firmelor chineze”, a spus secretarul general al CPCA, Cui Dongshu.

„Cei care exportă vehicule electrice fabricate în China, între care includ Tesla, Geely şi BYD, au încă un potenţial uriaş de dezvoltare în Europa în viitor”, a spus Cui.

Producătorii şi furnizorii chinezi de vehicule electrice încep, de asemenea, să investească în producţia europeană, ceea ce ar evita tarifele, a arătat acesta.

Guvernatorul taliban al provinciei Balkh din nordul Afganistanului a fost ucis joi, într-un atac sinucigaş revendicat de gruparea Stat Islamic (IS), relatează BBC.

Economie 2023-03-10 09:51:22

Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că România este „un paradis fiscal” în UE, având în vedere că 390.117 IMM-uri plătesc, la un profit net de 66 de miliarde de lei, impozite care însumează doar 2,5 miliarde de lei, iar în acest context consideră justificată trecerea a 56.000 de firme la impozitul de 16% pe profit. De asemenea, oficialul a afirmat că există companii de retail cu cifră de afaceri de 18 miliarde de lei și care „au o pierdere fiscală” de doar 300 de milioane de lei în România. În acest context, el susține taxarea suplimentară a cifrei de afaceri a multinaționalelor și băncilor care își scot profitul din țară.

Economie 2023-09-13 20:10:05

Locuințe fără costuri la utilități. Este visul oricărei persoane și ideea pe care se bazează tot mai multe proiecte imobiliare. Criza din energie a schimbat radical piața. Dezvoltatorii se întrec în proiecte eficiente energetic realizate cu ajutorul panourilor fotovoltaice și pompelor de căldură geotermale și astfel îi ajută pe proprietari sau chiriași să mai scape de grija facturilor. Prețul unei astfel de locuințe pornește de la 140 de mii de euro. Însă cheltuiala se amortizează în timp. Specialiștii estimează că, anual, reducerea costurilor facturilor la utilități este de 70%.

Economie 2023-01-29 12:35:34

PNL a făcut și greșeli în cei 4 ani de guvernare, recunoaște președintele partidului, Nicolae Ciucă. El adaugă însă că partidul este singurul care a reuşit să depăşească un ciclu de patru ani continuu la guvernare, potrivit News.ro.

Economie 2024-04-19 21:05:08

Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros, informează news.ro.

Economie 2024-06-01 15:59:08

Rafinăria Petrobrazi a fost amendată de către comisarii de mediu din Prahova în urma unui control efectuat pe fondul numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv şi a apariţiei unui trend de depăşire a valorilor limită la indicatorul hidrogen sulfurat (H2S).

Economie 2023-02-08 13:45:44

Nicușor Dan a subliniat, în prima declarație susținută după ce a intrat oficial în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, că următoarele două săptămâni vor fi despre „dezbaterea dintre direcția pro-occidentală și direcția anti-occidentală” pentru România. 

Economie 2025-05-05 01:54:47

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat pentru BBC că acordurile privind gazele pe care Germania le-a încheiat cu Rusia în timpul mandatelor sale erau menite să ajute firmele germane și să mențină pacea cu Moscova. De asemenea, ea a insistat că războiul cu Ucraina ar fi început mai devreme dacă nu ar fi blocat intrarea Kievului în NATO în 2008.

Economie 2024-11-25 14:14:23