• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-26 17:21:26
  • Sursa:
Comisia Europeana cere Romaniei si altor 13 state sa reduca poluarea atmosferica Imagine

Comisia Europeană a solicitat joi unui număr de 14 state membre, printre care şi România, să îşi respecte angajamentele de reducere pentru mai mulţi poluanţi atmosferici, astfel cum impune Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici („Directiva privind plafoanele naţionale de emisie” sau „Directiva NEC”), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Celelalte state atenţionate sunt Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Spania, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia şi Suedia.

Directiva NEC stabileşte angajamente naţionale de reducere a emisiilor pentru mai mulţi poluanţi, care trebuie îndeplinite de fiecare stat membru în fiecare an între 2020 şi 2029, precum şi reduceri mai ambiţioase începând cu 2030. Se solicită statelor membre să instituie programe naţionale de control al poluării atmosferice (PNCPA) pentru a arăta modul în care vor fi îndeplinite aceste angajamente de reducere.

Pactul verde european, care vizează reducerea la zero a poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează în mod negativ sănătatea umană.

Comisia a analizat inventarele naţionale de emisii pentru mai mulţi poluanţi prezentate de statele membre în 2022 (care reflectă emisiile din 2020). Cele 14 state membre menţionate mai sus nu şi-au îndeplinit angajamentele privind unul sau mai mulţi poluanţi vizaţi de Directiva NEC.

În plus, întrucât măsurile prevăzute în PNCPA ale majorităţii acestor state membre nu au asigurat îndeplinirea angajamentului de reducere a emisiilor pentru unul sau mai mulţi poluanţi, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a limita emisiile anuale generate de om, astfel cum se prevede în directivă.

Amoniacul (provenit din sectorul agricol) este poluantul în legătură cu care majoritatea acestor state membre nu îşi respectă obligaţiile. Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere acestor 14 state membre, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de Comisie. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

O boală dificil de diagnosticat şi de tratat este cancerul de pancreas. Tehnicile de radioterpie avansată pot fi recomandate ca tratament în aceste cazuri. Mai multe aflăm de la dr. Cristina Iftode, medic primar Radioterapie.

Economie 2023-04-12 15:03:17

Washingtonul încurajează Kievul prin ignorarea atacului cu drone care a lovit marţi mai multe cartiere ale Moscovei, a declarat marţi ambasadorul Rusiei în Statele Unite, informează miercuri Reuters. Vladimir Putin a dat vina pe Ucraina pentru loviturile aeriene de marți, însă Kievul a negat că a stat în spatele loviturilor, precizând însă că „privește cu plăcere”.

Economie 2023-05-31 09:18:40

Donald Trump este gata să reînnoiască alianţa conservatoare cu premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, a transmis candidatul republican în alegerile prezidenţiale din SUA printr-un mesaj video difuzat vineri, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-26 13:40:30

Economia mondială nu va intra în recesiune anul acesta, inflaţia va încetini, iar economiile europene au arătat o rezistenţă mai mare decât se preconiza, a estimat Fondul Monetar Internaţional (FMI). Totodată, FMI critică guvernele pentru măsurile prin care gestionează riscurile creșterii inflației, subliniind că acestea ar trebui să fie direcţionat către persoanele cele mai afectate de prețurile mari la alimente şi energie.

Economie 2023-01-31 12:04:17

Ministerul Justiţiei a elaborat şi publicat un ghid care prezintă unde, cum, când şi cui se pot adresa victimele violenţei şi hărţuirilor sexuale, a anunţat luni Alina Gorghiu, care face un apel pentru ajutorul persoanelor aflate în dificultate.

Economie 2024-09-16 11:42:11

Un turist britanic care nu s-a mișcat ore în șir de pe șezlongul său de pe o plajă din Grecia, a fost declarat mort în cursul serii, când a fost găsit de angajații plajei respective.

Economie 2022-07-19 11:41:36

Într-un oraș izolat din Australia a început să plouă cu pești vii, informează Newsweek. În mod bizar, localitatea a fost „inundată” cu pești de patru ori în ultimii 30 de ani, cel mai recent incident având loc în 2010.

Economie 2023-02-23 08:00:11

Cineva, undeva pe traseul producției filmului „Lift” („Jaf în zbor”), l-a furat probabil pe scenarist, l-a închis într-un portbagaj și l-a înlocuit cu o clonă AI care scrie prostii. Iată o explicație - și chiar o idee de film - mult mai bună decât produsul final al acestei pelicule aflate în prezent pe locul 2 în topul vizionărilor Netflix din România. Regizorul, scenaristul și producătorii au încercat rețeta testată deja cu succes în cazul unor producții de referință din categoria „heist movie”, precum „Thomas Crowne Affair” sau seria „Ocean's 11”, doar că au greșit ingredientele, gramajul și condimentele. La final a ieșit o supă de spital strident colorată.

Economie 2024-01-27 14:53:32