• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-05 13:38:54
  • Sursa:
Comisia Europeana ar putea acorda Ungariei fonduri de pana la 10 miliarde de euro pentru "a-l calma pe Viktor Orban" Imagine

Comisia Europeană ar putea acorda Ungariei 10 miliarde de euro, după ce șeful Guvernului de la Budapesta a amenințat că va face tot posibilul pentru ca blocul comunitar să nu deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și să nu mai aprobe un nou pachet de sprijin. Cu toate că Executivul de la Bruxelles a fost îndemnat de liderii europeni să nu-l "calmeze" pe Orban cu bani, în condițiile în care sub conducerea sa democrația maghiară a fost profund afectată, Comisia a semnalat că ar putea debloca cele 10 miliarde "ca urmare a progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele judiciare". Daniel Freund, un deputat german care reprezintă Verzii în Parlamentul European și un critic al guvernului Orbán, a îndemnat luni UE să nu cedeze în fața amenințărilor lui Orbán, transmite The Guardian.

Comisia Europeană a fost îndemnată să nu-l "liniștească" pe Viktor Orbán prin deblocarea câtorva miliarde de euro pentru Budapesta, în condițiile în care premierul maghiar amenință să facă tot posibilul pentru ca UE să nu înceapă negocierile de aderare cu Ucraina și să nu mai acorde sprijin Kievului.

Măsurile luate de Executivul de la Budapesta în ultimii ani care au subminat independența instituțiilor democratice, corupția și presupusa cheltuire abuzivă a fondurilor europene au determinat Execuitvul de la Bruxelles să blocheze aproximativ 27 de miliarde de euro care trebuiau să fie alocate Ungariei.

Cu toate acestea, într-o mișcare ce va alimenta probabil nemulțumirea susținătorilor statului de drept, Comisia a semnalat că ar putea fi pregătită să deblocheze până la 10 miliarde de euro ca urmare a progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele judiciare.

Această decizie apare înaintea unei reuniuni a liderilor europeni, programată pentru 14 decembrie, când șefii celor 27 de guverne ale UE vor discuta despre alocarea unui nou pachet de sprijin pentru Ucraina care se ridică la 50 de miliarde de euro, despre modificări ale bugetului blocului comunitar și despre deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul.

Ungaria a amenințat în repetate rânduri că va bloca deciziile privind toate cele trei chestiuni.

Luni, premierul Viktor Orban i-a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în care îi cere ca UE să renunţe la eforturile de a pune deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina pe agenda summitului de la Bruxelles de săptămâna viitoare, informează Bloomberg.

Șeful Executivului de la Budapesta a mai precizat în scrisoarea sa că "lipsa evidentă de consens" din blocul comunitar va duce la un eșec în cadrul acestor negocieri, care ar marca sfârșitul politicii de extindere meritocratică a UE.

Amenințarea cu un blocaj a sporit temerile în rândul criticilor lui Orbán, care cred că blocul va debloca o parte dintre fondurile destinate Ungariei în tentativa de a convinge Budapesta să fie de acord cu ajutorul financiar pentru Ucraina și cu deschiderea negocierilor de aderare.

Daniel Freund, un deputat german care reprezintă Verzii în Parlamentul European și un critic al guvernului Orbán, a îndemnat luni UE să nu cedeze în fața amenințărilor lui Orbán.

"Guvernul Orbán nu a îndeplinit reformele necesare. Nu trebuie să dăm niciun ban. Dacă Comisia decide altfel, este doar dintr-un singur motiv: încearcă să îl liniștească pe Orbán, care a exagerat complet amenințând cu veto", a spus acesta. 

Pentru a avea acces la fonduri, Ungaria trebuie, teoretic, să finalizeze o serie de reforme în domenii precum independența judiciară, transparența și lupta împotriva corupției.

Vreme de luni de zile, Bruxelles și Budapesta au negociat în timp ce Ungaria continua să facă modificări legislative. Cu toate acestea, Comisia susține acum că s-au înregistrat progrese în ceea ce privește reformele judiciare.

Săptămâna trecută, un oficial al Executivului european a declarat reporterilor că ar putea fi luată o decizie care ar duce la deblocarea a 500 de milioane de euro pentru Ungaria în următoarele săptămâni și la acordarea de fonduri care se ridică la 10 miliarde de euro în următorii ani.

Într-o analiză publicată la jumătatea lunii noiembrie, 6 organizații mari din societatea civilă maghiară au afirmat că "pachetul de reformă judiciară adoptat în mai 2023 este deficitar". Organizațiile susțin că reformele nu sunt aplicate corespunzător. 

Guvernul de la Budapesta a refuzat să comenteze criticile aduse de societatea civilă, însă, sub rezerva anonimatului, un oficial maghiar de rang înalt a declarat că "am îndeplinit toate obiectivele importante din punct de vedere judiciar".

Problema Ucrainei, a declarat oficialul, este "o chestiune de principiu" pentru Orbán, iar premierul consideră că țara "pur și simplu nu este capabilă să îndeplinească criteriile de aderare".

Un diplomat al UE, care a vorbit tot sub rezerva anonimatului, a declarat că ei cred că decizia de deblocare nu va fi luată din cauza presiunilor legate de Ucraina.

"Comisia face acest lucru, pentru că nu are altă opțiune. Dacă Ungaria se ocupă de o parte din reforme, atunci Comisia nu prea are de ales decât să dea banii", a declarat diplomatul.

Freund, parlamentarul german, a avertizat că deblocarea fondurilor pentru Ungaria în acest stadiu ar putea genera un precedent riscant.

"Dacă Orbán reușește, alții îi vor urma exemplul și vor abuza de dreptul de veto. Lucrul acesta va slăbi semnificativ Uniunea Europeană în viitor", a mai spus el.

Albin Kurti l-a acuzat luni pe mediatorul Uniunii Europene că a luat partea Serbiei în timpul discuţiilor recente de la Bruxelles. Premierul Kosovo spune că nu va repecta doar dorințele Serbiei și că trebuie implementat întregul acord, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-09-18 18:37:58

În urmă cu zece ani, Sara Rivers-Cofield, un curator arheologic, a cumpărat o rochie de mătase de culoarea bronzului, din epoca victoriană, dintr-un magazin din statul american Maine. A descoperit un buzunar ascuns în care se afla o hârtie mototolită, pe care erau scrise niște cuvinte fără sens. Mesajul criptat i-a intrigat de atunci pe toți pasionații de coduri cifrate din lume, relatează Science Alert.

Economie 2024-01-02 07:59:17

Metrorex a lansat, joi, platforma online pentru reîncărcarea cardurilor contactless www.card.metrorex.ro.Metrorex anunţă, joi, lasarea portalului online www.card.metrorex.ro de reîncărcare a cardurilor contactless de transport cu metroul pentru următoarele titluri de călătorie:

Economie 2024-08-01 17:46:04

Șapte angajați ai unei companii din Sibiu au fost reținuți pentru 24 de ore pentru că ar fi furat marfă din stocurile firmei pentru care lucrau. Este vorba de piese și componente auto, la percheziții fiind descoperit inclusiv un camion plin cu marfă, scrie Turnul Sfatului. Și complicele lor din Argeș, o femeie, a fost trimis după gratii, în dosarul de delapidare al cărui prejudiciu se ridică la 800.000 de euro.

Economie 2023-05-18 15:45:16

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, l-a criticat pe Joe Biden pentru faptul că va absenta de la încoronarea Regelui Charles al III-lea, spunând că aceasta este o „lipsă de respect” și precizând că el ar fi mers dacă ar fi fost încă la Casa Albă - „Cred că nu o poate face fizic”, a mai spus fostul președinte.

Economie 2023-05-04 09:17:31

Ambasadorul Georgiei în Japonia a rămas blocat într-un tren de mare viteză care a fost oprit în urma cutremurelor care au zguduit țara, scrie BBC.

Economie 2024-01-01 15:26:27

Actorul australian Hugh Jackman este de părere că este inevitabil că țara sa va renunța la monarhia britanică și că va deveni o republică în viitor, relatează BBC.

Economie 2023-02-18 15:45:54

Mijlocaşul gabonez Guelor Kanga este acuzat de furt de identitate de către Confederaţia Africană de Fotbal, în urma unei plângeri depuse de Federaţia Congoleză de Fotbal, relatează News.ro.

Economie 2024-01-11 23:10:28