• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-11 22:47:11
  • Sursa:
Comisar european despre arestarile din Parlamentul European: „Daca se confirma ar fi unul dintre cele mai dramatice cazuri de coruptie” Imagine

Presupusul caz de corupţie în favoarea Qatarului, în care sunt implicaţi reprezentanţi ai Parlamentului European, „afectează grav reputaţia” acestei instituţii, a declarat duminică comisarul european pentru Economie, italianul Paolo Gentiloni.

În acest dosar, un judecător belgian anchetează „plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor” acestei instituţii, a reamintit duminică parchetul belgian.

Şase suspecţi au fost reţinuţi vineri în Belgia, printre care vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri şi secretarul general al Conferinţei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, şi el italian.

Patru dintre cele şase persoane reţinute au fost inculpate şi încarcerate, printre care şi Eva Kaili.

„Acest caz ruşinos şi intolerabil” „afectează grav reputaţia” Parlamentului European, a spus Gentiloni în cadrul unei emisiuni la Rai, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Parlamentul European a fost întotdeauna vârful de lance în privinţa drepturilor. Probabil că nu a fost dotat cu puteri suficiente, însă în privinţa principiilor a fost întotdeauna un punct de referinţă”, a subliniat el.

„Dacă se confirmă că cineva a primit bani pentru a încerca să influenţeze opinia Parlamentului European, cred că ar fi unul dintre cele mai dramatice cazuri de corupţie din ultimii ani”, a adăugat comisarul european.

Soţia şi fiica lui Pier-Antonio Panzeri au fost de asemenea arestate în Italia în virtutea unui mandat european emis de parchetul belgian, suspectate că au avut cunoştinţă şi au beneficiat de avantajele financiare sau de alte natură primite de fostul eurodeputat. Ele au fost plasate în arest la domiciliu.

Conform unor documente ale justiţiei belgiene care însoţesc mandatul european de arestare, consultate de agenţia italiană de presă ANSA, Panzeri este suspectat că s-a folosit de influenţa sa în Parlamentul European „în avantajul Qatarului şi Marocului”.

Scandalul a izbucnit în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, în contextul în care ţara gazdă, Qatarul, este nevoită să depună eforturi pentru a-şi apăra reputaţia, criticată în privinţa drepturilor omului, în special cele ale lucrătorilor.

Cazul survine de asemenea înaintea unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, unde relaţia dintre UE şi Qatar ar urma inevitabil să apară în dezbateri.

Armata rusă a anunţat luni că a ocupat două sate ucrainene, unul în zona regiunii Doneţk din est, unde înregistrează progrese rapide, şi altul în regiunea Harkov (nord-est), un nou semn al avansului său în detrimentul trupelor Kievului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-06 16:21:44

Tito Jackson, fratele lui Michael Jackson şi membru al legendarului grup The Jackson Five, a murit duminică, la vârsta de 70 de ani, în urma unui infarct, în timp ce conducea, informează News.ro.

Economie 2024-09-16 13:40:38

Premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, în cadrul unui discurs în fața Congresului Femeilor Liberale, că „ne-am angajat de fiecare dată să facem în așa fel încât să creștem numărul de domnișoare și doamne în tot ceea ce înseamnă activitate și, în mod deosebit structurile de conducere, indiferent de nivelul la care ne referim”. 

Economie 2023-03-31 18:56:47

Daniel Suciu, cel care a prezidat şedinţa Camerei Deputaţilor, a fost nevoit să suspende plenul de luni, după ce deputatul neafiliat Andi Grosaru nu a mai vrut să plece de la microfonul la care deputaţii iau cuvântul în timpul dezbaterilor.

Economie 2024-04-29 21:30:17

O altă pandemie umană ar putea provoca pierderi economice de 13.600 miliarde de dolari economiei mondiale, pe o perioadă de cinci ani, a estimat miercuri compania de asigurări comerciale Lloyd's of London, transmite Reuters.

Economie 2024-12-11 14:32:22

Explozia a avut loc într-un restaurant situat într-o zonă aglomerată din vestul Turciei. O canistră de gaz a explodat, iar în urma deflagrației au murit 4 adulți și 3 copii. Alte cinci persoane au fost rănite, iar una dintre ele este în stare critică, relatează The Washington Post. Poliția a reținut deja o persoană asupra căreia există suspiciuni că ar fi provocat explozia.

Economie 2022-12-31 08:38:03

Marcel Ciolacu a discutat, marți, cu Elena Lasconi despre o majoritate parlamentară pro-europeană și despre cum ar putea să realizeze o guvernare care să susțină aceleași valori. Chiar dacă liderul PSD nu s-a exprimat dacă social-democrații o susțin pe candidata USR la alegerile prezidențiale, el  i-a transmis lui Lasconi că drumul european al României trebuie să continue, iar locul țării noastre e în UE, NATO și spațiul Schengen.

Economie 2024-12-03 17:28:37

Sângerarea rectală nu este niciodată normală. Persoanele care se confruntă cu o astfel de situație trebuie să se adreseze fără întârziere medicului chirurg, pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea unui tratament. Aflăm mai mult despre cauzele sângerării rectale și despre ce este de făcut în aceste cazuri de la dr. Răzvan Stavri, medic specialist chirurgie generală.

Economie 2024-06-24 11:02:49