• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-24 17:12:55
  • Sursa:
Combustibilii fosili sunt subventionati cu 13 milioane de dolari pe minut, in ciuda crizei climatice Imagine

Combustibilii fosili au beneficiat de subvenții record de 13 milioane de dolari pe minut în 2022, potrivit Fondului Monetar Internațional, în ciuda faptului că au fost cauza principală a crizei climatice. Petrolul, gazul și cărbunele au beneficiat de sprijin de 7 trilioane de dolari în 2022, transmite The Guardian.

Analiza FMI a constatat că subvențiile totale pentru petrol, gaze și cărbune în 2022 au fost de 7 trilioane de dolari. Această sumă este egală cu 7% din PIB-ul global și reprezintă aproape dublul sumei alocate global pentru educație. Țările s-au angajat să elimine treptat subvențiile de ani de zile, pentru a se asigura că prețul combustibililor fosili reflectă adevăratele lor costuri de mediu, dar nu s-u întâmplat prea multe până în prezent.

Subvențiile explicite, care reduc prețul carburanților pentru consumatori, s-au dublat în 2022, deoarece țările au răspuns la prețurile mai mari la energie ca urmare a războiului Rusiei din Ucraina. Gospodăriile bogate au beneficiat mult mai mult de acestea decât cele sărace, a spus FMI. Subvențiile implicite, care reprezintă costurile „enorme” ale pagubelor cauzate de combustibilii fosili prin schimbările climatice și poluarea aerului, au constituit 80% din total.

Încheierea acordării de subvenții ar trebui să fie piesa centrală a acțiunii climatice, a spus FMI, și ar pune lumea pe drumul cel bun pentru a reuși stoparea încălzirii globale la sub 2 grade Celsius, precum și pentru a preveni cele 1,6 milioane de decese care au loc anual fiind cauzate de poluarea aerului. În plus, această reducere a subvențiilor va crește veniturile guvernamentale cu trilioane de dolari. Cercetătorii au recunoscut că reforma subvențiilor a fost dificilă din punct de vedere politic, dar au spus că politicile concepute cu atenție care îi sprijină pe cei săraci ar putea funcționa, mai ales dacă sunt coordonate la nivel internațional.

Reducerea subvențiilor pentru combustibilii fosili „trebuie să fie punctul central al eforturilor din următorii câțiva ani pentru a limita încălzirea globală la sub 2°C”, a spus Ian Parry de la FMI. „În mod ideal, acest lucru se face prin tarifarea carbonului, iar unele dintre veniturile din reforme ar trebui să fie folosite pentru a compensa gospodăriile sărace și vulnerabile.”

FMI cere țărilor mari emitente de carbon să se coordoneze pentru acționa la unison în implementarea măsurilor, astfel încât să ajute celelalte țări să țină pasul:

„Suntem în această situație pentru că poate fi foarte dificil să creștem taxele pe combustibilii fosili, nu în ultimul rând atunci când țările acționează unilateral”, a spus Ian Parry. „Recomandăm ca țările mari emitente să se coordoneze în ceea ce privește prețul carbonului sau a unor politici similare pentru a ajuta la extinderea acțiunii globale.”

Ipek Gençsü, expert în subvenții la ODI, a declarat: „Raportul FMI arată că, într-un moment în care lumea începe să experimenteze impactul tot mai dur al schimbărilor climatice, guvernele continuă să arunce combustibil pe foc, oferind niveluri record de subvenții pentru combustibilii fosili.” Acesta mai subliniază faptul că „dacă vrem să avem vreo șansă de a evita consecințele ireversibile și tragice ale schimbărilor climatice, guvernele trebuie pur și simplu să demonstreze o conducere mai îndrăzneață, prin eliminarea treptată a sprijinului lor pentru producția și consumul de combustibili fosili”.

Națiunile din G20, care provoacă 80% din emisiile globale de carbon, s-au angajat să elimine treptat subvențiile „ineficiente” pentru combustibili fosili în 2009. Cu toate acestea, G20 a alocat un record de 1,4 miliarde de dolari în subvențiile pentru combustibilii fosili în 2022, potrivit unei estimări a Institutului Internațional pentru Dezvoltare Durabilă. Banca Mondială a raportat în iunie că subvențiile agricole și pentru combustibilii fosili, combinate, s-ar putea ridica la 12 miliarde de dolari pe an și provoacă „ravagii ecologice”.

Canada a anunțat recent planuri de a pune capăt unor subvenții pentru combustibilii fosili. Nigeria, care a cheltuit de patru ori mai mult pe subvenții pentru benzină decât pe asistență medicală, le-a eliminat în mai. Cu toate acestea, eliminările de subvenții din trecut au fost adesea reintroduse după diverse proteste.

Analiza FMI a constatat că petrolul și alte produse petroliere au reprezentat jumătate din subvențiile explicite în 2022, cărbunele reprezentând 30% și gazele fosile 20%. Cei mai mari investitori în subvențiile combustibililor fosili au fost China, SUA, Rusia, Uniunea Europeană și India.

Cercetătorii au spus că estimarea subvențiilor totale pentru combustibilii fosili în 2022 ar fi fost mult mai mare, aproximativ 12 trilioane de dolari, dacă ar fi luat în calcul și costurile provocate de daunele climatice care au fost publicate recent.

Analiza a calculat că încetarea subvențiilor pentru combustibilii fosili ar reduce emisiile cu 34% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2019, reprezentând o mare parte din reducerea de 43% necesară pentru a avea șanse de a menține încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius.

Cercetătorii au spus că pentru ca reforma subvențiilor să evite reacțiile politice și să aibă succes, acestea trebuie introduse treptat, să ofere sprijin financiar celor cu venituri mici și să folosească veniturile crescute în mod productiv.

Raportul Băncii Mondiale mai precizează că „deși reducerea subvențiilor va determina reforme politice dificil de făcut, costurile inacțiunii vor fi mult mai mari”.

Băutorii de cafea ar putea vedea în curând cum tratamentul lor de dimineață devine mai scump, deoarece prețul cafelei pe piețele internaționale de mărfuri a atins cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, scrie BBC.

Economie 2024-12-10 14:12:36

Fostul campion mondial de șah Garry Kasparov a acordat un interviu revistei germane Spiegel, în care a afirmat că „fiecare rus care trăiește în Rusia în prezent face parte din mașina de război”. Totodată, acesta a transmis și că cei care doresc să se situeze de partea bună a istoriei trebuie să plece din Rusia, relatează The Guardian.

Economie 2022-10-06 10:17:59

Șoferii de camioane care nu au respectat restricțiile din zilele caniculare pe noul pod de la Brăila au fost amendați, a anunțat la Digi24 ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Economie 2023-08-22 10:06:14

Apa de la Spitalul de Pediatrie Ploieşti este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele unei probe prelevate în cadrul monitorizării permanente a sursei de apă. Consumul acesteia a fost interzis, precum și spălarea biberoanelor și a veselei cu apa de la robinet, noi probe fiind prelevate din mai multe zone ale unităţii sanitare. Apa Nova Ploiești a precizat că analizele efectuate au indicat potențiala prezență a bacteriei în rețeaua interioară de apă a spitalului, informează Agerpres.

Economie 2025-03-12 22:51:53

Record de viteză pe o șosea din România. Un cetățean ceh a fost prins cu 281 de km pe oră pe Autostrada 1. Bărbatul a rămas fără permis pentru 4 luni.

Economie 2022-09-04 20:14:50

Încetinirea creşterii economice în România va dura mai mult decât se anticipa, inflaţia este încă în scădere, însă luna ianuarie 2024 va aduce o inversare temporară a tendinţei dezinflaţiei, din cauza măsurilor fiscale implementate pentru consolidarea fiscală, susţin analiştii OTP Bank, într-o analiză dată luni publicităţii.

Economie 2023-10-30 18:54:19

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost arestată preventiv, vineri, pentru că și-a violat în repetate rânduri fiica de 13 ani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-26 18:04:39

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 s-a produs miercuri în provincia Malatya din estul Turciei, a declarat autoritatea pentru dezastre şi situaţii de urgenţă a ţării, AFAD, informează Reuters. Seismul s-a produs la ora locală 10:46 (aceeași cu ora României). Deocamdată, nu au fost raportate pagube sau victime, informează News.ro.

Economie 2024-10-16 12:21:46