Prima care a relatat despre gestul comandantului ucrainean a fost publicaţia americană The New York Times, scrie Agerpres.
Conform testamentului lăsat de cetăţeanul american de origine ucraineană Gregory Stepanets din 15 noiembrie 2022, Zalujnîi este beneficiarul a 1 milion de dolari din moştenirea acestuia.
Familia lui Stepanets, fost disident sovietic, care din 1988 a lucrat la Microsoft din Redmond (SUA), a confirmat informaţia.
În ianuarie, generalul Zalujnîi a trimis toţi banii primiţi într-un cont special al Băncii Naţionale a Ucrainei în fondul creat special pentru nevoile armatei, fapt confirmat de notificarea SWIFT a băncii din 5 ianuarie 2023.
"Mi-am dedicat întreaga viaţă forţelor armate. Şi nu am avut nicio îndoială cu privire la ce eram obligat să fac cu această moştenire. Ultima voinţă a lui pan Gregory, evident, a fost să sprijine armata ucraineană în persoana mea. Sunt recunoscător tuturor celor care ajută armata ucraineană. Şi sunt recunoscător familiei mele pentru înţelegere", a declarat Valeri Zalujnîi, citat de Ukrainska Pravda.
Conform media ucrainene, Gregory Stepanets, născut în 1938 la Vinniţa (centru), care a putut să părăsească URSS de abia după venirea lui Mihail Gorbaciov la putere, a lăsat câte 1 milion de dolari pentru două universităţi din Ucraina, iar un alt milion de dolari armatei israeliene Tsahal.
