• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-06 11:11:14
  • Sursa:
Colegii lui Boris Johnson vor sa-l demita. Votul are loc luni Imagine

Premierul britanic Boris Johnson se va confrunta luni cu un vot de încredere, informează luni BBC News. Acesta va fi inițiat de parlamentarii „rebeli” din Partidul Conservator. Șeful executivului britanic a fost huiduit în timpul ceremoniilor de celebrare a domniei istorice de 70 de ani a reginei Elisabeta a II-a, amintește agenţia de presă Reuters.

Boris Johnson se confruntă cu o presiune în creştere pe plan intern, mai ales după dezvăluirile privind petrecerile desfăşurate la reşedinţa din Downing Street în plin lockdown la nivel naţional impus de pandemia de COVID-19. Johnson chiar a primit o amendă de la poliţie pentru participarea la un eveniment de acest fel.

Zeci de parlamentari conservatori au pus deja sub semnul întrebării autoritatea lui Johnson de a mai guverna ţara, care se confruntă cu riscul unei recesiuni economice pe fondul creşterii preţului carburanţilor şi al produselor alimentare.

În weekend, unii aleşi conservatori au anunţat că i-au cerut preşedintelui Comitetului 1922 al partidului, Graham Brady, supunerea la vot a unei moţiuni de cenzură. 

Luni dimineață, Brady a transmis că pragul de 15% din partidul parlamentar care solicită un vot de încredere a fost depășit.

„Conform regulamentului, votul (de încredere pentru premierul britanic) va avea loc, astăzi, 6 iunie, între orele 18:00 – 20:00 (ora Londrei - n.red)”, a transmis Graham Brady pentru BBC.

180 de parlamentari conservatori vor trebui să voteze contra lui Johnson pentru ca acesta să fie înlăturat de la conducerea guvernului britanic, prag despre care unii conservatori afirmă că ar fi dificil de atins, notează Agerpres.

În cazul în care moţiunea va trece, atunci Partidul Conservator va trebui să organizeze o competiţie internă pentru desemnarea unui succesor.

Scrisorile prin care se solicită votul sunt confidențiale, astfel încât doar președintele comitetului știe exact cine și câți parlamentari ai partidului susțin demersul care poate duce la demiterea lui Johnson. 

În urmă cu două săptămâni, postul ITV News a difuzat noi imagini cu Boris Johnson, consumând alcool la o petrecere în Downing Street în noiembrie 2020, ceea ce i-a determinat pe unii politicieni din opoziţia laburistă să-l acuze din nou pe şeful executivului britanic de încălcarea regulilor adoptate pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Poliţia britanică a anunţat că a finalizat ancheta privitoare la petrecerile desfăşurate la reşedinţa oficială din Downing Street a prim-ministrului Boris Johnson în perioada lockdown-urilor din timpul pandemiei, fiind emise în total 126 de amenzi. Amenzile se referă la opt date la care au avut loc petreceri în Downing Street şi în alte birouri guvernamentale între lunile mai 2020 şi aprilie 2021, când erau în vigoare măsuri de lockdown.

Pe 21 aprilie, parlamentul britanic a lansat o anchetă împotriva premierului Boris Johnson, acuzat că a indus în eroare legislativul de la Londra prin reacţiile sale iniţiale la informaţii conform cărora a încălcat măsurile de combatere a epidemiei de coronavirus. Johnson a prezentat scuze în parlament pentru că a participat la o petrecere în grădina din Downing Street 10, în timpul primului lockdown determinat de criza COVID-19, declarând că regretă ce a făcut şi că a crezut că întâlnirea respectivă, care a avut loc la 20 mai 2020, era o reuniune de muncă.

Conform mai multor relatări mass-media, petrecerea respectivă ar fi fost organizată în grădina din Downing Street pe 20 mai 2020 în prezenţa liderului conservator şi a soţiei sale, Carrie, într-o perioadă când interacţiunile sociale erau limitate drastic.

În mai 2020, locuitorii din Marea Britanie nu se puteau întâlni decât cu o singură persoană în afara locuinţei, într-un loc public, în exterior şi cu condiţia de a păstra o distanţă de doi metri.

În decembrie 2018, prim-ministrul britanic de la acea vreme, Theresa May, a fost supusă unor critici imense în cadrul Partidului Conservator cu privire la modul în care a realizat Brexitul.

Când 15% dintre parlamentarii ei au declarat că nu au încredere în modul său de a conduce partidul, a fost convocat un vot de încredere, așa cum se întâmplă luni pentru Boris Johnson.

63% dintre parlamentari au susținând-o pe Theresa May. Asta a însemnat că un alt astfel de vot a fost exclus pentru cel puțin încă un an. Dar rezultatul nu a potolit neliniștea legată de modul de conducere al fostului premier britanic.

Până în luna mai 2019, Theresa May a spus că nu a putut îndeplini toate angajamentele legate de Brexit și a anunțat că va renunța la funcția de lider conservator luna următoare, permițând deschiderii unui concurs prin care să fie înlocuită și prin care să ajunga la putere un nou prim-ministru britanic. 

Boris Johnson a preluat conducerea partidului în iulie 2019.

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat că Boris Johnson are „sprijinul ei 100%” la votul de încredere și îi îndeamnă pe colegii ei parlamentari conservatori să-l susțină.

„El a respectat redresarea pandemică și a sprijinit Ucraina în fața agresiunii ruseȘi-a cerut scuze pentru greșelile făcute. Acum trebuie să ne concentrăm pe creșterea economică”, a adăugat Liz Truss într-un mesaj pe twitter.

O reacție la votul de încredere asupra mandatului de premier al lui Boris Johnson a venit luni dimineață din Downing Street, mai precizează BBC News.

Cabinetul premierului britanic spune că Boris Johnson „ salută oportunitatea de a-și prezenta argumentele în fața parlamentarilor” și că votul din această seară este „o șansă de a pune capăt lunilor de speculații și de a permite guvernului să tragă o linie și să meargă mai departe”.

Citește și: Beți, vomitând și bătându-se între ei. Detalii picante de la petrecerile din Downing Street. Johnson: „Am participat pentru scurt timp”

Vizita premierului Marcel Ciolacu la Washington a adus o premieră în politica autohtonă: conflictul deschis între șeful Guvernului și ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Într-un gest fără precedent în diplomația românească, ambasadorul Andrei Muraru i-a reproșat public premierului că a exclus ambasada României din întâlnirile pe care Ciolacu urma să le aibă la Washington, inclusiv cu secretarul de Stat Anthony Blinken și cu secretarul Apărării Lloyd Austin. Schimbul de replici Muraru – Ciolacu s-a purtat în fața unei adunări a comunății românești din Statele Unite.

Economie 2023-12-05 21:12:11

Președintele PSD București, Gabriela Firea, a declarat vineri seară, la Digi24, întrebată dacă există o luptă cu Marcel Ciolacu pentru supremație în partid, că au existat persoane care au încercat să-i învrăjbească unul împotriva celuilalt cu informații false. Firea susține că lui Ciolacu i s-a spus că ea va cere să crească politic dacă va candida și va câștiga Primăria Capitalei, însă că acest lucru nu e adevărat. Ea mai spune că a avut „discuții lămuritoare” cu șeful PSD în acest sens, iar mai apoi și-au promis că vor comunica mai bine pentru a evita „tot felul de gânduri negative”. 

Economie 2024-04-26 21:18:19

Salvatorul Georgiei. Sluga Rusiei. Filantrop. Oligarh. Bidzina Ivanişvili a fost numit în toate aceste feluri şi încă în mai multe altele. Bărbatul în vârstă de 68 de ani este considerat deopotrivă de prieteni şi duşmani drept cea mai puternică personalitate din Georgia, o adevărată eminenţă cenuşie, chiar dacă nu a mai deţinut o funcţie publică de peste un deceniu. Georgia se află, sâmbătă, în faţa unor alegeri cruciale pentru viitorul ţării, scrie News.ro.

Economie 2024-10-25 16:22:50

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Anunțul a fost făcut în ziua alegerilor legislative, calificate de opoziţia în exil drept un simulacru şi anemice, după ani de reprimare a opoziţiei.

Economie 2024-02-26 00:30:30

Unul din doi locuitori ai Fâşiei Gaza se află într-o situaţie alimentară catastrofică, mai ales în nordul enclavei, unde foametea urmează să facă ravagii începând din mai, în cazul în care nu se iau măsuri „urgente”, avertizează agenţiile specializate al ONU, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-19 14:57:41

Virgin Orbit, compania excentricului miliardar britanic Richard Branson, a intrat în faliment, după ce nu a reușit să asigure noi investiții. Compania de lansare a sateliților și-a oprit operațiunile cu câteva săptămâni în urmă, anunțând că va reduce 85% din forța de muncă disponibilă la momentul actual, scrie BBC și Reuters. 

Economie 2023-04-04 13:44:13

Uraganul Debby a ajuns în regiunea Big Bend de pe coasta Floridei, după ce s-a transformat într-un uragan de categoria 1 duminică seara, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC).

Economie 2024-08-05 23:03:00

Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Finlandei, 1-1 (0-1), vineri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor.

Economie 2022-09-24 00:01:17