• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-12 10:30:00
  • Sursa:
Col. Constantin Paraschivu: „Valorile noastre - unitate si sprijin reciproc, se traduc si in gesturi simple, dar vitale” Imagine

Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) a împlinit luna aceasta 10 ani de existență și a ales să marcheze acest moment aniversar și printr-un gest care trece dincolo de uniformă: donarea de sânge în cadrul campaniei Digi24 “Avem același sânge”. Inițiativei lor s-au alăturat și colegi din cadrul Unității de Integrare a Forțelor NATO din România (NFIU). 50 de militari, români și străini, vor dona sânge. Mesajul lor este unul de unitate și solidaritate cu comunitatea în care trăim, valori pe care și noi le împărtășim în cadrul campaniei.

„Campania de donare de sânge la care participăm astăzi arată încă o dată că forța noastră stă nu doar în pregătirea militară, ci și în solidaritatea cu comunitatea din care facem parte.  În perioada aceasta în care comandamentul nostru sărbătorește 10 ani de existență este important să demonstrăm că valorile noastre - unitate și sprijin reciproc -, se traduc și în gesturi simple, dar vitale, precum donarea de sânge. Și vreau să îi îndemn pe cei care pot să doneze, să o facă!

În Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est lucrează atât militari români cât și militari străini și am avut din partea tuturor o atitudine foarte pozitivă și cei mai mulți dintre ei și-au dorit să participe la această activitate.  Sunt și anumite limitări, după cum știți și dvs., perioade de timp după care pot dona, pentru că mulți dintre ei sunt donatori frecvent, dar avem un număr bun de oameni care participă astăzi la  campania de donare de sânge.

Din fericire, nu am avut o experiență personală în privința unei persoane apropiate care să fi avut nevoie de sânge, în schimb, acum mulți ani eram un donator obișnuit - o dată pe an mergeam și donam sânge.

Celor care au rețineri în privința donării de sânge le-aș transmite să se simtă în siguranță în campaniile de genul acesteia și în centrele de transfuzii și îi încurajez să participe la această activitate pentru că este important pentru spitale să aibă sânge pentru a putea trata pacienții care au nevoie de el”, a declarat colonel Constantin Paraschivu, șef de stat major Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est al NATO

___________________________________________

“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi.

Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.


Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a peste 5.000 de donatori, mai mult de 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala. 

Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social.

Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025.



Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.

Proiect susținut de SANADOR