Liderii Coaliției de guvernare au avut o nouă ședință, de la ora 14:00, după ce săptămâna trecută nu au reușit să stabilească varianta finală a reformei din administrație. Nici de această dată nu au agreat forma finală a tăierilor din instituții, deși propuneau să existe reduceri de cheltuieli și în instituțiile centrale, o dată cu reforma pe care să o facă primăriile.
ACTUALIZARE 19:20 Liderii partidelor aflate la guvernare au discutat și despre proiectul USR care propune reducerea numărului de parlamentari la 300, în contextul în care premierul Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor în această dimineață să susțină la vot inițiativa.
Reprezentanții minorităților, dar și UDMR ar fi amenințat că ies din Coaliția de guvernare dacă proiectul trece de votul Parlamentului, inclusiv dacă inițiativa trece tacit. Supărările acestora vin în contextul în care, dacă numărul parlamentarilor va scădea la 300, le-ar reveni un număr mult mai mic de reprezentanți.
Un schimb de replici a existat și între liderul PSD, Sorin Grindeanu, și premier, după ce Ilie Bolojan le-a cerut parlamentarilor PNL să nu voteze inițiativele social-democraților din Parlament care modifică deciziile Guvernului.
ACTUALIZARE 18:30 Deși au discutat aproape trei ore și jumătate, liderii Coaliției nu au stabilit nici de această dată cum vor arăta concret tăierile de posturi și de cheltuieli din administrație, atât cea locală cât și de la centru.
Potrivit informațiilor Digi24.ro, discuțiile vor fi reluate luni. Chiar dacă săptămâna trecută, la ultima ședință a Coaliției, au agreat, de principiu, concedierea unui procent de 10% al angajaților din administrația locală, acum nu au căzut de acord dacă primarii să aibă sau nu și a doua variantă la dispoziție: tăierea bugetelor cu 10%, în loc să facă disponibilizări.
Discuții au fost și pe tema alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, însă nici la acest capitol nu s-a luat o decizie. USR și PNL insistă în continuare cu organizarea acestora în noiembrie, în timp ce social-democrații vor să fie întâi tranșată problema candidatului. Pentru a se asigura că USR și PNL nu vor avea un candidat comun, PSD a amenințat cu ruperea Coaliției și propune fie candidați separați, fie un singur candidat din partea tuturor partidelor de guvernare.
Au existat tensiuni din cauza Ordonanței de Urgență 52, pe care Guvernul a adoptat-o la începutul acestei luni. Social-democrații l-au criticat pe premier că au fost adoptate în cadrul ședinței de Guvern mai multe modificări care nu erau prevăzute inițial de OUG, care ar fi fost greu de depistat și care nu le-ar mai fi permis primarilor și Consiliilor Județene să demareze lucrări de reparații.
Printre altele, ordonanța prevede că autoritățile locale nu mai pot acorda până la finalul anului bani pentru dotarea birourilor, cheltuieli cu mașinile, protocol, dar nici pentru reparații curente.
Știrea inițială
La ultima ședință de săptămâna trecută, liderii PSD, PNL, USR, UDMR, alături de minorități au decis să amâne din nou decizia finală privind reducerea cheltuielilor din plan local pentru că ar vrea, o dată cu primăriile, și instituțiile centrale să facă economii.
„Dacă tot facem disponibilizări să le facem pe toate”, a declarat o sursă participantă la discuții.
Potrivit surselor Digi24.ro, ultima variantă discutată în Coaliție a fost:
Premierul Ilie Bolojan ar fi fost de acord cu varianta de a se face economii atât prin reducerea de personal, cât și prin tăierea cheltuielilor, atât timp cât posturile din plan local, cele ocupate, se reduc cu 10%. Calculele s-ar fi făcut pe aproximativ 12.000 de disponibilizări la nivel național.
Inițial, Bolojan a respins propunerile venite dinspre PSD și UDMR de a tăia bugetele primăriilor, în locul concedierilor, pe motiv că aceste reduceri de cheltuieli nu vor produce efecte reale, ci pot fi făcute doar pe hârtie.
Luni după amiază, social-democrații au avut o ședință în urma căreia au venit cu propria variantă care să se aplice administrației locale: reducerea posturilor, vacante și ocupate, cu 30%, ceea ce ar însemna o reducere efectivă tot cu 10%. Însă măsura nu ar urma să se aplice unitar, pentru că social-democrații insistă ca primăriile să aibă și a doua variantă: reducerea bugetelor cu 10%, în locul disponibilizărilor.
Citește și: Varianta PSD pentru tăierile din administrație: primarii să aleagă între reduceri de posturi sau de cheltuieli
Coaliția trebuie să decidă și data alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei. Surse politice au declarat pentru Digi24 că o variantă luată în calcul este inclusiv data de 23 noiembrie, în condițiile în care USR și PNL vor organizarea acestora cât mai devreme, însă social-democrații condiționează calendarul de candidații pe care îi va avea Coaliția.
PSD chiar a amenințat cu ruperea Coaliției dacă USR și PNL vor avea un candidat comun, așa cum și-ar fi dorit liderii celor două formațiuni. Varianta social-democraților: fie un candidat comun al tuturor partidelor, fie candidaturi separate.
Întrebat luni dacă Guvernul ar putea decide săptămâna aceasta data alegerilor, Sorin Grindeanu a transmis: „Mâine, sper (să luăm o decizie n.red), dacă dânșii vor fi de acord cu propunerile noastre. Sunt condiții politice. Vor fi scrise, dacă vom fi de acord, ca anexă la protocolul alianței. De bună-credință am intrat în această coaliție, nu ca să fim tratați ca ruda săracă și să fim puși la colț.”
Vezi și: PSD se opune unei candidaturi comune USR-PNL la București. Grindeanu: „Nu am intrat în Coaliție să fim tratați ca ruda săracă”
