În ultimele zile au avut loc mai multe discuții pe tema bugetului, iar astăzi ar urma să fie prezentate măsurile pentru pensionari, Despre indexarea pensiilor, ministrul de Finanțe spunea că nu se poate realiza în acest an. Pe de altă parte, premierul afirma că poate mai spre final de an s-ar putea vorbi despre o indexare a pensiilor. Potrivit surselor Digi24, va fi un ajutor pentru pensionari, dar nu se știe încă ce sumă vor primi aceștia și câți dintre vârstnici vor beneficia.
Din informațiile Digi24 cei care au o pensie până la 3.000 lei ar urma să beneficieze de acest ajutor. După discuțiile de la această ședință, oficialii coaliției vor trimite analiza către Ministerul Muncii.
Pe de altă parte, Barna spunea ieri că vor fi făcute tăieri de cheltuieli și la instituțiile publice.
„Am agreat că statul trebuie să reducă, în primul rând propriile cheltuieli. Astfel, bugetul Administraţiei Prezidenţiale scade cu 10%, bugetul Senatului cu 5% şi bugetul Camerei Deputaţilor cu 9%”, a spus ministrul.
„Bugetul pentru Educaţie creşte cu 10%, Ministerul Transporturilor va avea cu 20% mai mulţi bani, Ministerul Sănătăţii va avea un buget mai mare cu 50% faţă de 2024, şi Ministerul Mediului o creştere de 51%”, a adăugat el.
