• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-10 13:09:24
  • Sursa:
CNN si-a cerut scuze dupa ce a aratat imagini infioratoare de la locul masacrului din cresa din Thailanda Imagine

Doi jurnalişti de la CNN şi-au cerut scuze pentru reportajul realizat la locul tragediei de la o creșă din Thailanda, unde 37 de oameni, majoritatea copii mici, au fost ucişi de un fost polițist. Ei au fost acuzați că au intrat fără permisiune în clădirea în care a avut loc atacul și au filmat, scrie BBC. Imaginile cu podelele însângerate au declanşat o anchetă a poliţiei şi discuţii cu privire la cum ar trebui să procedeze mass-media în cazul unor astfel de tragedii.

Jurnaliştii - reportera Anna Coren şi cameramanul Daniel Hodge – au fost într-un final amendați pentru că lucrau ca jurnaliști, deși aveau vize de turist.

Ei au fost de acord să părăsească țara și și-au cerut scuze familiilor victimelor acestei tragedii, într-un videoclip care pare să fi fost înregistrat într-o secție de poliție și care a fost difuzat pe scară largă de către instituțiile de presă locale.

„Cele mai profunde scuze... în special familiile victimelor acestei tragedii – ne pare atât de rău că v-am provocat mai multă durere și suferință. Știm că țara voastră trece printr-o perioadă dureroasă și nu am venit niciodată aici pentru a provoca mai multă durere”, a spus Anna Coren.

Reportajul CNN, scos între timp de pe platformele postului, a fost criticat dur de Clubul Corespondenţilor Străini din Thailanda şi de Asociaţia Thailandeză a Jurnaliştilor. Poliţia a deschis o anchetă după ce s-a afirmat că echipa de filmare a intrat în locul tragediei fără autorizaţie.

Clubul Corespondenţilor Străini din Thailanda a reacţionat după materialul CNN spunând că postul respectiv ar trebui să îşi pună o întrebare simplă: “Ar fi procedat la fel una dintre echipele lor de filmare la un loc al crimei în SUA?”

Acest caz a declanşat discuţii cu privire la etica media în situaţi unor astfel de tragedii.

Danaichok Boonsom, director în primăria din Uthai Sawan, a fost cel care a depus plângere la poliţie după reportajul CNN. “Vreau să ne respecte. Nu ar trebui să facă orice vor doar pentru audienţă”, a afirmat el, subliniind că localnicii îşi plâng morţii. Printre victimele atacului s-a numărat şi strănepotu lui Danaichok, care avea doar doi ani.

Duminică seară, Surachatee Hakparn, şef adjunct ala poliţiei thailandeze, a declarat că s-a constatat că echipa de filmare nu a intenţionat să intre în locul crimelor fără permisiune. Jurnaliştii au fost totuşi amendaţi pentru că au muncit în Thailanda deşi aveau vize de turist.

CNN a transmis două declarații. În prima dintre ele, se spunea că echipa sa a primit asigurări de la trei oficiali de sănătate publică că ar putea filma în interior și că zona a fost izolată în timpul cât erau în interior, așa că au fost nevoiți să plece sărind gardul.

În a doua declarație, vicepreședintele executiv și directorul general al CNN International, Mike McCarthy, a spus că echipa a intrat în clădire „cu bună-credință, pentru a obține o imagine mai clară a ceea ce s-a întâmplat în interior și pentru a arăta publicului amploarea tragediei”.

Treizeci şi şapte de oameni, majoritatea copii mici, au fost ucişi la o creşă din Uthai Sawan de un fost poliţist. După atacul de la grădiniţă, bărbatul a tras către trecători în timp ce mergea cu maşina către locuinţa sa. Acasă, el şi-a împuşcat soţia şi copilul şi s-a sinucis. Tragedia, produsă joi, a îngrozit Thailanda şi a atras atenţia presei din întreaga lume.

 

 

Liderul unui partid din Rusia, aliat politic cheie al lui Vladimir Putin, a adoptat un copil răpit dintr-un orfelinat din Ucraina, arată o investigație a BBC. Margarita avea 10 luni când a fost luată din secția medicală a casei de copii, unde era tratată pentru bronșită. Numele fetiței, unul dintre cei aproximativ 20.000 de copii deportați de la începutul invaziei, a fost schimbat în Rusia, arată documentele.

Economie 2023-11-23 14:16:21

Fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, a spus marţi, la Antena 3, despre susţinerea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului, după asumarea răspunderii Executivului în Parlament, că din variantele iniţiale ale pachetului de măsuri fiscale, nu pot fi de acord cu măsurile de austeritate. O decizie va fi luată după ce o variantă finală va fi prezentată grupurilor UDMR, a mai spus Barna. 

Economie 2023-09-05 16:11:32

COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), un pas important către sfârşitul pandemiei care s-a soldat cu peste 6,9 milioane de victime, a afectat economia globală şi a devastat comunităţi, transmite Reuters.

Economie 2023-05-05 17:05:22

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat duminică, în contextul tragediei de la Crevedia, că trei spitale de mari arşi sunt acum în construcţie, în România, dintre care unul în Capitală.

Economie 2023-08-27 14:10:17

Încetinirea economiei, reducerea beneficiilor guvernamentale și politica de a avea un singur copil per familie, duc la o criză demografică în China condusă de Xi Jinping. În următoriul deceniu, aproximativ 300 de milioane de oameni cu vârstele cuprinse între 50 și 60 de ani vor ieși la pensie în China. Acesta este cel mai semnificativ fragment de vârstă din țară, fiind aproape echivalent cu populația totată a SUA. Cu toate acestea, pensiile alocate pentru ei sunt destul de mici, iar China rămâne fără timp de pregătire pentru generațiile viitoare care se vor pensiona. 

Economie 2024-04-06 08:00:30

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis marţi liderilor țărilor eurasiatice, la summitul Organizaţiei de Securitate de la Shanghai, că poporul rus este mai unit ca oricând. Este prima intervenţie publică internaţională a liderului de la Kremlin după revolta mercenarilor Wagner, de la sfârșitul lunii iunie.

Economie 2023-07-04 13:07:51

Miliardarul Elon Musk a declarat joi că intenţionează să introducă apeluri vocale şi video pe reţeaua sa de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Economie 2023-08-31 15:39:56

Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, l-a numit marţi pe Greg Hands preşedinte al Partidului Conservator, după ce l-a demis la sfârşitul lui ianuarie pe predecesorul său, criticat pentru că nu şi-a făcut publice problemele cu fiscul, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2023-02-07 17:08:53