• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-16 15:46:22
  • Sursa:
CNCD nu-l poate sanctiona pe Viktor Orban pentru declaratiile rasiste de la Baile Tusnad. Are imunitate diplomatica Imagine

Viktor Orban nu poate fi sancționat de autoritățile române pentru declarațiile rasiste de la Tușnad, potrivit unei decizii a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Autoritatea a fost sesizată după ce premierul ungar a spus, într-o vizită pe care a efectuat-o în România vara aceasta, că europenii nu ar trebui să se amestece cu alte rase.

Elena Crângașu, jurnalist Digi24: Astăzi, CNCD a decis, într-o ședință, susțin sursele noastre, că premierul Ungariei, Viktor Orban, nu poate fi sancționat pentru declarațiile pe care le-a făcut la finalul lunii iunie la Băile Tușnad, pentru că beneficiază de imunitate jurisdicțională.

Conform Codului Penal, legea Penală nu se aplică infracțiunilor săvârșite de reprezentanți diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a statului român.

După incidentul pentru care a fost criticat și pe scena internațională, președintele CNCD Csaba Asztalos spunea că nu s-a autosesizat CNCD, tocmai pentru că Viktor Orban beneficiază de această imunitate, fiind premier al Ungariei, iar plângerea a fost făcută de deputatul PNL Alexandru Muraru.

Premierul maghiar Viktor Orban spunea în luna iulie la Băile Tușnad că „există acea lume în care europenii se amestecă cu cei veniți din afara Europei”.

„Aceea e o lume amestecată. Și mai suntem noi amestecați, europeni cu europeni. Suntem dispuși să ne amestecăm între noi (n.r. noi, europenii), dar sa nu devenim o rasă amestecată”, a mai spus Orban.

Un depozit al celui mai mare distribuitor de jucării erotice din Spania, situat în parcul logistic Carmona de lângă Sevilia, a fost călcat de hoți joi dimineață. Trei persoane încă neindentificate au dat o lovitură de proporții, pentru că, printre altele, au furat și niște vibratoare poleite cu aur de 24 de carate, în valoare de 80.000 de euro, a precizat CEO-ul companiei, Mario Romero Molina.

Economie 2023-02-03 17:39:13

Mai multe panouri publicitare LED din Bagdad au fost stinse, după ce un hacker a reușit să preia controlul asupra lor și să difuzeze filme porno chiar în centrul capitalei, au anunțat, în weekend, autoritățile irakiene. A fost anunțată și arestarea unui suspect.

Economie 2023-08-21 11:12:50

Cunoscutul polițist și autor Marian Godină i-a felicitat pe cei doi polițiști de la Poliția Rurală Iași pentru felul în care s-au comportat în fața amenințărilor lui Daniel Horodniceanu, pe care l-au oprit în trafic, și spune despre vicepreședintele CSM că are un „caracter de cocalar”. Godină speră ca Daniel Horodniceanu să fie demis din Consiliul Superior al Magistraturii.

Economie 2023-05-08 14:29:52

Kievul a acuzat Rusia de „crime de război” după o serie de atacuri cu drone soldate cu cel puţin doi morţi şi care au lovit un spital militar din Harkov sâmbătă seara, în timp ce încercările de a ajunge la un armistiţiu au stagnat, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2025-03-30 07:20:00

Agenția ONU pentru ajutorarea refugiaților palestinieni din Orientul Mijlociu (UNWRA) a avertizat vineri asupra situației umanitare dezastruoase din Gaza, după ce Israelul a ordonat ca populația din nordul enclavei să fie evacuată spre sud. Comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, a declarat că "Gaza se transformă rapid într-o gaură de iad, aflată în pragul colapsului", transmite CNN.

Economie 2023-10-13 15:34:36

La nivel global, BAT este una dintre cele doar 16 companii care au primit certificarea Global Top Employer în 2025

Economie 2025-01-23 18:13:41

Statele Unite s-au declarat „profund îngrijorate” de situaţia din Israel, unde premierul Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării, care ceruse amânarea reformei în justiţie, sursa unor proteste masive pe străzile marilor orașe. Washingtornul face apel la un „compromis” între părţi.

Economie 2023-03-27 08:33:06

Peter Kazimir, unul dintre cei mai influenți oficiali financiari din Slovacia și din UE, a fost condamnat pentru corupție. Fost ministru în guvernul condus de Fico, guvernatorul Băncii Naționale a Slovaciei riscă să petreacă un an după gratii dacă nu achită o amendă de 200.000 de euro.

Economie 2025-05-29 13:17:07