"Sunt rase de câini care pentru asta sunt genetic construiți. Le crește și nivelul de endorfine foarte mult după ce aleargă. Huskiul, Malamutul de Alaska, Samoyedul și câinele de Groenlanda, ei practic și ancestral, la origini, pentru asta erau folosiți în Siberia și în țările nordice", a explicat Paul Chetreanu, organizator al evenimentului.
În astfel de competiții, spun concurenții, colaborarea cu animalul este cea mai importantă. Pentru a avea succes în acest sport nou în România, Sandor și-a petrecut ultimii 8 ani lucrând cu cei patru căţei ai săi, rasa Husky siberian. Secretul succeselor sale ține de faptul că cei patru câini sunt gemeni și colaborează perfect.
"Eu trebuie să-i conving să își facă treaba. Bineînțeles, este vorba și de antrenament, deci relația asta este construită timp de ani. Dar depinde și de cheful lor. Există când le spun, dar tot fac ce vor ei", a spus un concurent.
"Trebuie știut că Husky nu este un animal oarecare. Adică e foarte nastâmpărat. E ca o pisică, nu te ascultă, e foarte greu de dresat, adică trebuie să îl înveți", a precizat altul.
Cupa Clujului la atelaje canine s-a desfășurat timp de trei zile, peste 60 de echipaje participând la cele trei tipuri de întreceri. Competiția este însă mai mult un antrenament pentru show-ul din iarnă, de la Beliș, unde se va organiza concursul de sănii trase de câini.
