El susține, însă, că ceea ce i s-a întâmplat lui este mai puțin grav față de ce au pățit alți protestatari. Au fost „abuzuri la adăpostul nopții”, a declarat la Digi24 Claudiu Crăciun. El a vorbit despre o „violență structurală” și spune că are fotografii relevante.
„Este un spațiu în care Constituția nu se mai aplică. E o colonie internă păzită cu sute de jandarmi și care arată că drepturile fundamentale și statul de drept sunt suspendate în această comună”, a adăugat Claudiu Crăciun.
