• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-12 19:28:28
  • Sursa:
Ciuca: Trebuie sa ramanem uniti, solidari, sa sprijinim Ucraina si sa impiedicam extinderea razboiului Imagine

Premierul Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, la Cincu, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, că războiul de agresiune „neprovocat, ilegal şi premeditat” împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, arătând că e nevoie de unitate şi solidaritate pentru sprijinirea Ucrainei şi împiedicarea extinderii războiului.

„În primul rând, permiteţi-mi să exprim recunoştinţa ţării mele pentru prezenţa în România a celor aproape 200 de militari din Ţările de Jos. Eforturile lor, împreună cu colegii lor francezi, belgieni şi români pentru a construi şi opera grupul de luptă aliat sunt foarte apreciate de români. Această contribuţie la postura de descurajare şi apărare a NATO în România este extrem de importantă, deoarece reprezintă o dovadă clară pentru Rusia că alianţa noastră este solidă, unită şi capabilă să îşi apere teritoriul şi valorile. Invazia rusă în Ucraina a modificat ireversibil relaţia noastră cu Rusia. Războiul de agresiune neprovocat, ilegal şi premeditat împotriva Ucrainei este cea mai importantă ameninţare la adresa aliaţilor de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Trebuie să rămânem uniţi, solidari, să sprijinim Ucraina şi să împiedicăm extinderea războiului”, a declarat Ciucă, în faţa militarilor din România, Olanda, Belgia şi Franţa dislocaţi la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”.

Premierul român a arătat că efectele războiului Rusiei se extind atât la ţările aliate vecine, cât şi la statele vulnerabile şi că lecţia învăţată este că agresiunea are efecte negative semnificative în cadrul Uniunii Europene şi NATO.

„Efectele războiului Rusiei se extind atât la ţările aliate vecine, cât şi la partenerii noştri vulnerabili. O mare responsabilitate pe care o avem în calitate de aliaţi este să ne asigurăm că lecţia învăţată din această criză de către Rusia şi alţi actori globali şi regionali este că agresiunea are efecte negative semnificative în cadrul Uniunii Europene şi NATO, dar şi în formatele multilaterale. Am adoptat o poziţie fermă şi hotărâtă faţă de Rusia, vizând izolarea ei la nivel internaţional, susţinerea unor sancţiuni dure şi asigurarea punerii lor în aplicare, pledând pentru un sprijin mai larg din partea democraţiilor din întreaga lume. România a susţinut toate pachetele de sancţiuni ale Uniunii Europene, inclusiv cel mai recent al optulea pachet”, a subliniat Nicolae Ionel-Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, miercuri, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis şi prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, informează Agerpres.

Ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, a declarat joi, într-un discurs ţinut în parlament, că un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, informează Associated Press, potrivit News.ro. 

Economie 2024-04-25 14:11:52

În România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun, arată datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi, de oficialii Ministerului Mediului. Studiul se derulează în cadrul „Proiectului Implementarea planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, anunță Agerpres.

Economie 2025-04-10 21:58:47

Ion Iliescu îi aduce un omagiu scriitorului Dinu Săraru, după moartea acestuia, printr-o postare pe blogul său. Fostul președinte al României scrie despre dramaturg că „nemurirea lui e garantată de o operă în care spaţiul românesc a fost marele protagonist”, conform News.ro.

Economie 2024-03-03 12:43:35

Un pescar din Alaska a postat pe Facebook și Instagram imaginile unei capturi rare - un pește negru cu portocaliu care avea carnea albastră. Totodată, el a arătat schimbarea culorii cărnii după gătire.

Economie 2023-09-23 08:00:58

Preşedintele american Joe Biden a ales-o pe diplomata Lynne Tracy ca viitoare ambasadoare în Rusia, pe fondul unor tensiuni diplomatice extreme în relaţia bilaterală, conform unui comunicat de presă al Casei Albe de marţi, informează AFP.

Economie 2022-09-21 09:31:42

Oraşul Borsec a rămas parţial nealimentat cu energie electrică, duminică, în urma ninsorii căzute în zonă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, citat de Agerpres.

Economie 2022-11-20 13:14:03

Vara fără ploi din Europa a redus energia hidroelectrică în Norvegia în acest an, a amenințat reactoarele nucleare din Franța și a redus transportul cărbunelui în Germania. Toate acestea s-au întâmplat pe lângă reducerile de gaze rusești, scrie New York Times. 

Economie 2022-08-19 08:00:08

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi despre cazurile de rujeolă că nu s-a terminat transmiterea, iar cohorta de copii nevaccinați rămâne consistentă, chiar dacă, în urma campaniilor desfăşurate, sunt câteva zeci de mii de copii care au fost recuperaţi la vaccinare în această perioadă.

Economie 2024-01-11 16:28:18