• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-30 15:51:54
  • Sursa:
Ciuca spune ca PNL nu renunta la cota unica. „Inca are spatiu de aplicabilitate” Imagine

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că PNL a susţinut şi continuă să susţină cota unică, precizând că, în opinia sa, încă are spaţiu de aplicabilitate, date fiind veniturile din România.

El a fost întrebat dacă au existat discuţii între PNL şi PSD cu privire la propunerile vehiculate de social-democraţi referitoare la impozitarea muncii şi a capitalului.

„Discuţiile acestea legate de impozitare au avut loc şi anul trecut, atunci când am decis pe prevederile din Codul fiscal, care se aplică şi în anul 2023. Să discutăm acum despre toate aceste măsuri poate fi un subiect de analiză politică, să venim şi să le discutăm în spaţiul public, când nici măcar nu au început să producă efecte măsurile deja implementate prin noul Cod fiscal, mi se pare un pic riscant, ţinând cont de situaţia şi de contextul economic în care ne găsim”, a declarat preşedintele PNL luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional al liberalilor, potrivit Agerpres.

Premierul Ciucă a subliniat că PNL a susţinut şi continuă să susţină relevanţa cotei unice.

„Chiar am discutat relevanţa acestui aspect, astăzi, cu specialiştii din cadrul PNL şi a reieşit foarte clar că în acest moment, sigur, ţinem cont că lumea se schimbă, este o dinamică, sunt o serie întreagă de nevoi şi de decizii pe care trebuie să le adaptăm la toate aceste schimbări, dar cota unică încă are spaţiu de aplicabilitate ţinând cont că există încă mari diferenţe între veniturile care sunt încasate de cetăţenii din România şi cei din ţările unde cu adevărat funcţionează cota de impozitare progresivă. Este nevoie ca în acest moment să asigurăm finalitatea unei măsuri care a fost luată şi pregătirea setului de măsuri pe care putem să mergem din punct de vedere financiar, atât pentru pregătirea mediului de afaceri, cât şi pentru pregătirea celor care muncesc”, a arătat el.

Premierul a afirmat că „în România, taxa pe muncă este foarte mare, printre cele mai mari din Europa”.

„Atunci când vom avea elementele de echilibru între taxa pe muncă şi măsurile fiscale, vom putea să analizăm şi să discutăm pe deciziile pe care le vom lua în acest sens”, a precizat Ciucă.

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacţionat la afirmaţiile arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, care a declarat recent că „boala este urmare a păcatului”. Fără a face referire directă la ÎPS Teodosie, Bănescu a afirmat că „ignoranţa e urmarea «păcatului prostiei»”.

Economie 2024-07-15 15:03:41

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, urmează să propună alocarea a 60 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă consecinţelor conflictului din Ucraina, transmite agenţia DPA, care menţionează că anunţul va fi făcut vineri de şefa diplomaţiei germane la Bucureşti, unde se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

Economie 2022-07-15 10:33:00

Şapte persoane au fost rănite, dintre care trei sunt în stare gravă, după ce au fost lovite de câţiva stâlpi de electricitate doborâţi de un tren. Oamenii se aflau la locul unui accident rutier, produs luni dimineaţa în localitatea Călimăneşti, potrivit ISU Vâlcea.

Economie 2022-07-04 11:03:17

Doi bărbați din Iași își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii pentru furt. Cei doi sunt acuzați că au sustras 90.000 de lei dintr-o mașină, după ce au bruiat sistemul de închidere centralizată. Au fost prinși și reținuți o lună mai târziu, scrie Ziarul de Iași.

Economie 2024-02-21 15:20:25

Critic al Kremlinul, în special al războiului sângeros în Cecenia şi al liderului pro-Kremlin al acestei republici, Ramzan Kadîrov, jurnalista de investigaţie de la Novaia Gazeta, Anna Politkovskaia a fost împuşcată în casa scărilor din blocul unde domicilia la 7 octombrie 2006, un asasinat care a coincis cu ziua de naştere a preşedintelui Vladimir Putin.

Economie 2022-10-07 12:12:05

Polițiștii de frontieră români au oprit la ieșirea din țară un autoturism marca BMW X6, care figura ca fiind căutat de autoritățile din Belgia.

Economie 2023-06-13 17:54:25

Marcel Ciolacu a anunţat că nici el, nici social-democraţii nu susţin o candidatură a liberalului Iulian Dumitrescu la şefia Consiliului Judeţean Prahova. PSD are candidat propriu în persoana lui Virgiliu Daniel Nanu, liderul PSD Prahova şi prefect al judeţului Prahova, a mai spus Ciolacu, transmite News.ro.

Economie 2024-03-21 20:29:31

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a reuşit să conceapă un material biodegradabil compus din bacterii cu capacitatea de a se descompune la sfârşitul duratei sale de viaţă utilă, aducând, astfel, o rază de speranţă în faţa uneia dintre cele mai grave probleme de mediu, poluarea cu plastic.

Economie 2024-04-30 20:59:16