• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-21 09:30:00
  • Sursa:
Ciuca si Ciolacu au ajuns in Coreea de Sud si au fost primiti de presedintele parlamentului Imagine

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au ajuns, miercuri, la Seul și vor discuta acolo cu președintele parlamentului sud-coreean și cu prim-ministrul guvernului acestei țări, se arată într-o postare pe Twitter a Guvernului României. 

„Dialog important cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea, Kim Jin-pyo, pentru a ne atinge obiectivele parteneriatului strategic. Suntem hotărâţi să consolidăm cooperarea bilaterală româno-coreeană, să valorificăm întregul potenţial economic şi să încurajăm investiţiile în sectorul energetic”, a transmis Nicolae Ciucă, miercuri, pe pagina de Twitter a Guvernului.

În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Coreea de Sud, Ciucă va avea o întrevedere cu prim-ministrul coreean, Han Duck-soo, şi va purta discuţii la nivel înalt pe teme de interes în domeniul cooperării economice, cu accent pe zona de energie, investiţii, educaţie şi industria de apărare.

Premierul este însoţit de vicepremierul şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministra Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiţă, alături de o delegaţie parlamentară condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Din delegația oficială a lui Marcel Ciolacu mai fac parte deputatul PSD Alfred-Robert Simonis, lider al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, deputatul Eugen Bejinariu, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

Vizita are loc în perioada 21 – 23 decembrie 2022.

Patru membri de rang înalt din cadrul anturajului preşedintelui american Donald Trump au purtat discuţii - secrete - cu unii dintre principalii opozanţi politici ai preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în vederea organizării unor alegeri prezidenţiale, dezvăluie site-ul Politico.

Economie 2025-03-06 11:14:24

Producţia industrială a României a scăzut cu 4,6%, atât ca serie brută, cât şi care serie ajustată, în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Economie 2023-06-14 09:59:36

România va beneficia de o finanţare europeană de 1,2 miliarde de euro pentru modernizarea a şase puncte de trecere la graniţa de nord pentru îmbunătățirea fluxului de trecere a frontierei între țara noastră şi Ucraina, transmite Guvernul României, informează News.ro.

Economie 2023-10-18 19:58:59

Eduardo Verástegui, producătorul hitului surpriză de box-office din SUA, "Sound of Freedom", fost cântăreț pop și actor de telenovele, și-a depus documentele pentru cursa pentru președinția Mexicului din 2024, transmite The Guardian.

Economie 2023-09-08 23:38:57

Scene fără precedent s-au petrecut la meciul Argentina - Maroc, scor 1-2, care a deschis competiția de fotbal de la Jocurile Olimpice 2024, potrivit Digi Sport. 

Economie 2024-07-25 14:53:00

Un poliţist de la Brigada de Operaţiuni Speciale Braşov a fost reţinut luni, pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Economie 2022-06-06 19:18:43

Apele revărsate ale râului Tobol în jurul oraşului rusesc Kurgan din sudul Munţilor Ural au depăşit pragul „unui nivel periculos”, a anunţat miercuri agenţia de presă RIA, citând autorităţi locale, informează Reuters, conform Agerpres. Kurgan este centrul administrativ al regiunii, iar nivelul apelor în acest oraş a crescut cu 123 de centimetri în ultimele 24 de ore. Acesta este situat de-a lungul râului Tobol în proximitatea graniţei cu Kazahstan, şi a atins miercuri dimineaţă cota de 865 de centimetri, a raportat agenţia de presă RIA.În centrul oraşului Kurgan, sirenele de evacuare răsună la fiecare două ore, îndemnându-i pe localnici să se refugieze în zone sigure. Oficialii locali au spus că râul Tobol atinge un nivel considerat „periculos” atunci când depăşeşte cota de 850 de centimetri.Peste 660 de locuinţe au fost inundate în această regiune până miercuri dimineaţă, potrivit RIA, citând Ministerul pentru situaţii de urgenţă. Locuitorii din 14 aşezări din districtul Ishim din regiunea Tiumen, au fost evacuaţi miercuri, ameninţările provenind din creşterea nivelului râului Ishim, au declarat oficialii locali.Nivelul apelor râurilor din regiunile ruseşti din Munţii Ural şi sud-vestul Siberiei, precum şi din zonele adiacente din Kazahstan, continuă să crească rapid, au declarat reprezentanţii locali.

Economie 2024-04-17 11:11:27

Un băiat de cinci ani, din Marea Britanie, a murit înecat într-o piscină, în timp ce se afla în vacanță cu familia lui în Egipt, transmite BBC.

Economie 2023-11-27 16:54:16