• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-29 23:24:08
  • Sursa:
Ciuca: „Rotatia se va face ca in protocol. Va asigur” Imagine

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a transmis, duminică, liderilor organizaţiilor liberale, reuniţi în şedinţă la Vila Lac, că partidul are mai multe procente în sondaje decât în momentul în care el a preluat conducerea, Guvernul a fost performant, iar rotaţia guvernamentală se va face ca în protocolul coaliţiei, arată surse din PNL.

Conform surselor citate, Ciucă a spus că PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului său de preşedinte de partid şi a asigurat stabilitatea ţării şi a făcut ce a promis.

De asemenea, liderul liberal a evidenţiat că PNL nu a provocat şi nu a răspuns provocărilor politice, mai arată sursele menţionate.

Guvernul a fost performant, având cel mai bun procent de absorbţie a fondurilor europene, în context economic grav.

„Rotaţia se va face ca în protocol. Vă asigur”, a mai transmis premierul, potrivit surselor liberale.

Conducerea PNL i-a convocat, duminică, în şedinţă informală, pe liderii filialelor partidului pentru a discuta strategia politică şi priorităţile parlamentare la început de an, au precizat, pentru Agerpres, surse din partid.

Luni, Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, începând cu ora 11,00, în sala grupului PNL de la Camera Deputaţilor. De asemenea, grupurile parlamentare reunite ale PNL vor avea o şedinţă de la ora 18,00 în prezenţa preşedintelui partidului, premierul Nicolae Ciucă.

Omul responsabil pentru "scurgerea" a sute de documente clasificate ale Pentagonului despre războiul din Ucraina și relația Washingtonului cu aliații este un tânăr rasist, pasionat de arme, care lucra într-o bază militară și care căuta să-și impresioneze prietenii dintr-un grup privat pe platforma Discrod, scrie The Washington Post.

Economie 2023-04-13 17:39:50

Site-ul oficial al Ministerului de Interne, site-ul oficial al Ministerului Justiției, dar și site-ul oficial al candidatului coaliției, Crin Antonescu, au picat pe parcursul zilei de duminică, 4 mai, utilizatorii fiind întâmpinați cu diverse erori atunci când le accesau. Jurnalistul independent Victor Ilie a avertizat că o grupare de hackeri,  pro-rusă, dar fără legături directe cu Kremlinul, a declanșat un atac cibernetic asupra mai multor site-uri ale unor instituții și ale unor candidați. Pe parcursul zilei, autoritățile au confirmat atacul, care a fost revendicat oficial de gruparea NoName057.

Economie 2025-05-04 17:29:26

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni seara, la Timişoara, că două dintre ideile diasporei româneşti din domeniul Cercetării au devenit realitate în noul pachet legislativ de la Bucureşti. Este vorba despre internaţionalizarea din învăţământul superior, care devine o prioritate strategică, şi de lansarea unui program naţional de sprijinire a ştiinţelor exacte, precizează Ligia Deca, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-10 23:47:22

România, prin portul Constanţa, se află într-o cursă contra cronometru pentru a livra cerealele din Ucraina pe pieţele mondiale înainte ca următoarea recoltă să provoace blocaje, informează Reuters.

Economie 2022-05-13 18:26:31

Poliția norvegiană a reținut-o miercuri, pentru scurt timp, pe activista pentru mediu Greta Thunberg în timpul unei demonstrații la Oslo, a declarat un martor ocular al Reuters.

Economie 2023-03-01 11:36:04

Un tânăr de 19 ani este căutat de scafandri după ce a intrat în mare, la Corbu, şi nu a mai ieşit la mal, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Economie 2022-09-09 10:00:09

Prim-ministrul slovac Robert Fico a scos în evidenţă mai multe asemănări pe care el le vede între atentatul împotriva lui Donald Trump şi cel a cărui victimă a fost chiar el în urmă cu două luni.

Economie 2024-07-15 09:27:33

The Crooked House, un pub istoric din West Midlands, în Anglia, avea o trăsătură distinctivă. Din cauza tasărilor din minerit, clădirea se scufundase parţial în pământ, ceea ce i-a adus numele neoficial de „cel mai ciudat pub din Marea Britanie”. Vizitatori din toate colţurile lumii veneau pentru o băutură unde, dacă plăteai pentru o halbă, banii se rostogoleau pe bar. Clădirea din secolul al XVIII-lea a fost distrusă de un incendiu la sfârşitul săptămânii trecute. Două zile mai târziu, ceea ce a mai rămas a fost demolat. Poliţia crede că la mijloc ar fi vorba despre o mână criminală.

Economie 2023-08-19 17:13:10