„România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre”, anunţă premierul într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, ținta pentru 1 august este de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie.
Premierul subliniază că suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat.
„Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producţia internă, trimis în depozitele naţionale!”, transmite şeful Executivului.
Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puţin 80% pline.
„Menţinând ritmul accelerat, vom reuşi să atingem acest procent chiar înainte de termen”, declară Nicolae Ciucă.
