Video de pe reţeaua de socializare a fost însoţit de un mesaj în care scria că în cadrul negocierilor privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, „PNL va respectat termenele şi prevederile legale şi va opera exclusiv pe baza principiilor democratice” şi nu ale conducerii PSD.
„În ceea ce priveşte data alegerilor prezidenţiale, trebuie să fie foarte clar - în cadrul acestei negocieri, PNL va respecta termenele şi prevederile legale şi va opera exclusiv pe baza principiilor democratice. Nu pe baza intereselor conducerii PSD”, arată mesajul citat de News.ro.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi la Bruxelles, despre blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, că este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului, iar dacă decizia liberalilor rămâne aceeaşi, nu are rost să facă o nouă şedinţă a coaliţiei. Preşedintele PSD a mai spus că abordarea sa este foarte clară, şi anume că liberalii nu şi-au ţinut cuvântul dat. „Onoarea nu este numai pe panouri, este şi în discuţii”, a transmis Ciolacu.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că liberalii vor ca alegerile prezidenţiale să aibă loc potrivit calendarului constituţional şi anume pe 10 şi 24 noiembrie, însă sunt dispuşi şi la o data intermediară convenită de comun acord cu partenerii de coaliţie. El a subliniat că PNL nu va ieşi de la guvernare şi nici nu va remania vreun ministru. Afirmaţiile vin după şedinţa coaliţiei şi faptul că purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a spus că ministrul de Interne Cătălin Predoiu are două hotărâri de Guvern pe masă, cea cu 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie, pentru scrutinul prezidenţial.
