• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-24 19:22:53
  • Sursa:
Ciuca nu participa la intalnirea cu sindicatele din Educatie. A trimis o echipa de ministri si pe secretarul general al Guvernului Imagine

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că nu merge la întâlnirea cu sindicatele din seara aceasta şi că a dispus formarea unei echipe ministeriale din care vor face parte miniştrii Educaţiei, Muncii, Finanţelor şi Fondurilor Europene, iar din partea premierului merge Secretarul general. ”Sperăm ca în urma întâlnirii, pe baza dialogului onest şi echitabil, pe baza măsurilor reale pe care le propunem, să avem o înţelegere şi să avem încredere unii în alţii că acest demers se va încheia cât mai curând”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă despre negocierile cu sindicatele din Educaţie.

”Încep şedinţa de guvern făcând referire la subiectul care este pe ordinea de zi a dialogului între Guvern, coaliţie şi sindicatele din Învăţământ, în sensul menţinerii dialogului şi identificării soluţiilor, astfel încât greva din Educaţie să înceteze şţi să avem elevii cât mai curând la şcoală şi să avem asigurate condiţiile care tot ceea ce ţine de programul de derulare a examenelor de final de an ai aibă loc conform calendarului, ca urmare a întâlnirilor pe care le-am avut împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, având o echipă a executivului, cât şi a legislativului care să poată să asigure încrederea necesară pe măsurile pe care noi le-am propus structurilor sindicale să se şi înfăptuiască”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de guvern.  

Nicolae Ciucă a arătat că au luat decizii care au venit în întâmpinarea tuturor problemelor acumulate în Educaţie, notează News.ro.

”Am căutat să ne aliniem cumva la conţinutul legilor educaţiei. Doresc doar să subliniez că din momentul preluaării guvernării am alocat suplimentar 8 miliarde de lei, sumă care într-adevăr nu acoperă nevoile şi problemele acumulate în ultimii 30 de ani, dar care repară şi îmbunătăţesc acele elemente care, pe bună dreptate, sunt aduse în dezbatere de reprezentanţii corpului didactic. Cu toţii suntem de acord că educaţia trebuie să rămână prioritatea numărul unu, alături de sănătate. Nu am făcut altceva decât să aliniem discursul pe care cu toţii l-am avut la măsuri concrete, măsuri care nu pot fi rezolvate o singură dată printr-un numitor comun. Ele vor trebui să fie aplicate într-un calendar, cu o bugetare şi pe o linie de dialog care va fi permanent deschisă cu personalul didactic şi nedidactic astfel încât să avem un suistem de educaţie performant şi care să asigure şansă la educaţie oricărui copil”, a mai spus şeful Executivului.  

Ciucă a arătat că în această după-amiază, pentru că nu vor finaliza şedinţa de guvern până la ora începerii întâlnirii cu reprezentanţii sindicatelor, a dispus formarea unei echipe ministeriale din care vor face parte miniştrii Educaţiei, Muncii, Finanţelor şi Fondurilor Europene, iar din partea prim-ministrului va participa secretarul general al Guvernului.

”Sperăm ca în urma întâlnirii, pe baza dialogului onest şi echuitabil, pe baza măsurilor reale pe care le propunem, să avem o îniţelegere şi să avem încredere unii în alţii că acest demers se va încheia cât mai curând”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă. 

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, la Interviurile Digi24.ro, că prețul pentru gigacalorie pe care îl vor plăti bucureștenii la iarnă va depinde „foarte mult de evoluția prețului gazului”. Edilul spune că serviciul de termoficare s-a îmbunătățit „puțin” în iarna care a trecut față de sezonul precedent.

Economie 2022-06-02 20:43:40

Direcția de informații a Ministerului ucrainean al apărării a publicat înregistarea unei acțiuni a unui grup de luptători ceceni, aliați ai ucrainenilor, care prind în ambuscadă și distrug un camion militar rusesc. 

Economie 2023-07-17 11:59:32

Tatăl lui Vlad Pascu a declarat marți, la Tribunalul București că pentru el, cei doi tineri uciși de fiul lui sunt un "subiect tabu". "Sunt nişte copii morţi în nişte condiţii anume", a declarat el.

Economie 2024-04-09 16:21:23

Acţiunile producătorilor europeni de oţel, care sunt responsabili pentru aproximativ 15% din importurile din SUA, au scăzut luni, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea de taxe vamale suplimentare la importurile de aluminiu şi oţel, transmite Reuters.

Economie 2025-02-10 12:28:09

Republica Moldova a negat luni că ar plănui o operaţiune militară pentru preluarea controlului asupra regiunii separatiste pro-ruse Transnistria, în urma unor astfel de acuzaţii formulate mai devreme de Serviciul de Informaţii Externe rus (SVR), relatează agenţia EFE.

Economie 2024-12-23 16:47:31

Femeia din Dolj care a dat de gaze când săpa un puț va trebui să plătească, pe lângă cheltuielile către firma care a izolat locul, și o amendă de 1.000 de lei pentru că a forat fără autorizație.

Economie 2022-09-16 13:32:28

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, joi, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că, având în vedere că planul UE este de a interzice comercializarea mașinilor noi cu combustie internă începând din 2035, Ministerul își propune ca în fiecare an să transfere bani de la programul Rabla Clasic către Rabla Plus. El speră ca banii din bugetul Rabla Clasic să se regăsească în finanțarea mașinilor electrice noi precum și a infrastructurii de încărcare. Ministerul Mediului lucrează cu un grup de lucru la o strategie pentru perioada 2025 – 2030 prin care să fie finanțate achizițiile de mașini electrice prin leasing.

Economie 2024-03-21 22:19:22

Zăpada depusă în Capitală a redus numărul locurilor de parcare și e motiv de ceartă între șoferi. În centrul orașului, conducătorii auto își lasă mașinile pe unde apucă și nu toți țin cont că îi blochează pe alții. Nici pietonii nu sunt mai fericiți, și spun că imaginea unui alb imaculat s-a transformat într-una tristă, cu bălți și noroi.

Economie 2025-02-22 18:10:57