• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-24 12:40:38
  • Sursa:
Ciuca: Guvernul va aproba, saptamana viitoare, proiectul de hotarare privind plafonarea preturilor politelor RCA Imagine

Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, proiectul de hotărâre privind plafonarea preţurilor poliţelor RCA, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară va armoniza proiectul de act normativ în concordanţă cu observaţiile primite în urma punerii în transparenţă publică, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

„Va fi aprobat săptămâna viitoare, după ce ASF-ul îl va readuce la nivelul Guvernului”, a declarat Nicolae Ciucă, vineri, în cadrul şedinţei de guvern.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras proiectul privind preţurile poliţelor RCA pentru a realiza o analiză a observaţiilor apărute, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol.

„Ca urmare a observaţiilor pronunţate pe proiectul iniţial pus în dezbatere publică, proiectul a fost retras tocmai pentru a se realiza o analiză a acestor observaţii”, a declarat Daniel Apostol.

Brokerii de asigurări au anunţat vineri că se opun proiectului de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru poliţele RCA, principalul motiv fiind impactul negativ major pe care viitorul act normativ îl va avea asupra distribuţiei de asigurări, a consumatorilor şi, totodată, asupra tuturor participanţilor la traficul rutier.

„Varianta actuală a proiectului de act normativ riscă să determine un blocaj cvasi-total în piaţa de asigurări RCA, fie prin limitarea vânzării de poliţe RCA de către societăţile de asigurare, fie prin retragerea unor jucători de pe piaţa RCA (aşa cum s-a întâmplat cu Uniqa Asigurări după falimentul City Insurance), fie printr-o combinaţie a celor două ipoteze”, se menţionează într-un comunicat comun semnat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) şi Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare (PRBAR).

Astfel, UNSICAR şi PRBAR solicită retragerea acestui proiect şi iniţierea unui dialog cu toţi actorii pieţei (consumatori, asigurători, distribuitori de asigurări, prestatori de servicii), în cadrul căruia să fie expuse punctele de vedere de către toate părţile implicate şi, împreună, să fie identificate soluţii constructive, în beneficiul şi pe termen mediu şi lung al consumatorilor de asigurări şi al păgubiţilor, precum şi al tuturor participanţilor la această piaţă.

Şi asociaţiile asigurătorilor au anunţat că nu sunt de acord cu proiectul de hotărâre de guvern privind îngheţarea preţurilor RCA, pe motiv că încalcă legislaţia europeană, este lipsit de fundament economic, ambiguu şi poate destabiliza şi mai mult piaţa.

Polonia vrea să lanseze o serie de sateliți militari de observare anul viitor, a anunțat joi un ministru adjunct al Apărării, potrivit Sky News.

Economie 2024-02-29 22:38:05

Camera inferioară a Parlamentului Louisianei, un stat în sudul Statelor Unite, a adoptat o lege care cataloghează pilula avortului drept o ”substanţă periculoasă”, la care astfel este necesar să se restrângă accesul, o problemă de societate majoră, aflată în centrul campaniei prezidenţiale, relatează AFP, preluată de news.ro.

Economie 2024-05-22 18:57:39

O tânără chelneriță a fost jignită de un chelner rus care a strigat la ea că este nazistă, întâmplarea petrecându-se chiar în centrul Kievului, a povestit pe Twitter Timofi Milovanov, fost consilier al președintelui Volodimir Zelenski.

Economie 2023-07-16 09:09:52

Un criminal în serie rus care ispășește două condamnări pe viață pentru faptele sale brutale a spus că și-ar dori să fie eliberat din închisoare pentru a se alătura trupelor lui Vladimir Putin care luptă în Ucraina.

Economie 2023-01-18 17:15:29

În Rusia, mass-media, comentatorii și experții salută succesul extremei drepte în alegerile regionale din Germania. Ei consideră că aceasta sprijină interesele Kremlinului în Ucraina, subminează democrația germană și ajută propaganda internă, scrie DW.

Economie 2024-09-04 10:10:37

Celebra trupă Colplay şi fostul său manager s-au dat reciproc în judecată la Înalta Curte din Londra, iar fiecare dintre părţi solicită despăgubiri de milioane de euro, informează BBC, citată de Agerpres.

Economie 2023-10-10 18:00:26

Femeia de 23 de ani care în noaptea de duminică spre luni și-a aruncat cei doi copii de 2 și 3 ani de la fereastra unui hotel din Botoșani, iar cel mai mic dintre ei a murit, a vrut să se sinucidă, însă a fost convinsă de negociatorul poliției după două ore să renunțe la planul ei.

Economie 2023-08-21 14:11:01

Kfir Bibas, bebelușul cu păr roșcat luat ostatic de Hamas în timpul atacurilor teroriste împotriva Israelului din 7 octombrie, a împlinit joi un an. Asta dacă este încă în viață. După mai bine de trei luni, nimeni nu spune ce s-a întâmplat cu el și părinții lui. În timp ce armata israeliană evită să comenteze acest subiect, rudele micuțului au organizat un eveniment pentru a-l celebra. „Cea mai tristă zi de naştere din lume”, spun acestea.

Economie 2024-01-19 11:18:04