• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-28 14:31:57
  • Sursa:
Ciuca, despre cresterea pragului pana la care pensiile nu sunt impozitate: „Subiectul ramane in discutie” Imagine

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că subiectul creşterii pragului minim de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei „rămâne în discuţie”, însă susţinerea pentru această măsură va depinde de finalizarea rectificării bugetare şi de resursele financiare aflate la dispoziţie, precum şi de evoluţiile economice.

„În cele 8 luni de când ne aflăm la guvernare am luat deciziile pe baza unor analize cât se poate de reale, am comunicat de fiecare dată cu onestitate și sinceritate măsurile pe care putem să le luăm. Subiectul a fost discutat și rămâne în discuție. În acest moment nu pot să afirm dacă îl susținem sau nu pentru că și PNL a avut această abordare în momentul în care conducerea ministerului era asigurată de către un membru PNL.

Trebuie să finalizăm rectificarea bugetară, trebuie să vedem care sunt resursele, evoluțiile și să fim cât se poate de atenți la modul în care cheltuim banii de la bugetul de stat.

Avem în derulare o serie întreagă de măsuri pe cele trei pachete de sprijin. Avem în continuare de compensat prețul la energie și trebuie să vedem cu toții că prețul nu s-a stabilizat, este în continuă creștere de asemenea la gaz.

În momentul în care vom avea o analiză cât se poate de corectă și care să poată să fie predictibilă și să aibă un impact cel puțin pentru un an bugetar o vom comunica”, a declarat Nicolae Ciucă în timpul unei vizite în judeţul Alba.

Premierul s-a aflat, joi, într-o vizită oficială în judeţul Alba. El s-a deplasat la compania minieră Cupru Min din localitatea Abrud, staţia de ambulanţă din oraşul Câmpeni, dar şi la Casa Memorială „Avram Iancu” din Inceşti - comuna Avram Iancu.

Autorităţile analizează dacă poate fi crescută peste pragul de 2.000 de lei valoarea neimpozabilă pentru pensiile din sistemul public, a anunţat miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

„Sistemul public de pensii la acest moment nu este impozitat până la o valoare de 2.000 de lei, lucrurile aşa vor rămâne. Analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei.

În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiţia neimpozitării părţii de contributivitate”, a arătat ministrul de Finanţe în briefingul care a urmat şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, analiza se realizează împreună cu Ministerul Muncii, care are toate datele atât cu privire la sistemul public cât şi referitoare la riscul de sărăcie, astfel încât să poată fi sprijinite persoanele vulnerabile.

„Analizăm acest lucru împreună cu Ministerul Muncii, pentru că Ministerul Muncii are toate datele cu privire la sistemul public de pensii şi are şi datele privind rata de deprivare materială severă, riscul de sărăcie, sunt elemente de coş de consum care trebuie luate în calcul astfel încât cetăţenii vulnerabili să fie sprijiniţi mai ales în această perioadă”, a subliniat şeful de la Finanţe.

Adrian Câciu a precizat, în context, că această analiză va fi prezentată coaliţiei de guvernare în următoarele săptămâni având în vedere că acum prioritară este rectificarea bugetară. „Nu aş vrea să naştem praguri orientative (pentru scutirea de impozit a pensiilor, n.r.) fără să avem analiza şi decizia luată. Până în toamnă toate lucrurile vor fi lămurite”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Centrul Municipal de Cultură şi Biblioteca Judeţeană din Arad au anulat proiecţia documentarului „Arsenie. Viaţa de apoi”, regizat de Alexandru Solomon, după ce organizatorii au primit mesaje negative cu ameninţări.

Economie 2023-09-20 17:46:15

Donald Trump ia în calcul să renunțe la conducerea militară a NATO din Europa, după ce a insistat ca aliații europeni să își asume mai multă responsabilitate pentru securitatea continentului, potrivit Daily Mail.

Economie 2025-03-05 16:16:35

Dintr-un total de 216 persoane relocate din centrele destinate persoanelor cu dizabilităţi, 76 au necesitat internare, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Economie 2023-07-14 18:55:27

Românii au aflat că pe hârtie inflația a scăzut. Cu toții suntem însă prinși între extreme: produsele și facturile care s-au scumpit foarte mult, pe de o parte și câteva produse alimentare care, spun statisticienii, s-au ieftinit. Mălaiul, făina și uleiul sunt printre produsele care s-au ieftinit. În același timp, înaintea sărbătorilor aflăm că prețul pentru un kilogram de carne s-a scumpit cu 13%. Iar detergenții sunt mai scumpi decât parfumul.

Economie 2023-12-15 08:13:21

Cea mai estică provincie canadiană a fost paralizată de zăpadă în urma unei furtuni „istorice”, stratul de zăpadă având un metru în weekend, ceea ce a determinat autorităţile locale să cheme armata pentru a ajuta la curăţarea drumurilor, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-02-06 10:06:56

Guvernarea de la Chişinău nu se mai umileşte, ca în trecut, în faţa Kremlinului, dar apără interesele cetăţenilor Republicii Moldova şi spune lucrurilor pe nume, a declarat miercuri preşedintele Maia Sandu, adăugând că Republica Moldova nu se va mai lăsa „batjocorită” de Rusia, dar va vorbi deschis despre presiunile exercitate de Moscova asupra Chişinăului, potrivit NewsMaker.

Economie 2023-06-07 20:35:42

Ucraina a calificat joi viitoarea preşedinţie rusă a Consiliului de Securitate al ONU - începând de sâmbătă şi pentru o lună - drept „o glumă proastă”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-03-30 17:54:17