• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-21 17:30:49
  • Sursa:
Ciuca ar putea ramane fara pensia de militar. Proiect de OUG care interzice cumulul pensie-salariu. Angajarile si salariile, inghetate Imagine

Un proiect de Ordonanță de Urgență, aflat pe circuitul interministerial, prevede mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice. Potrivit documentului obținut de Digi24, dispare cumulul pensie salariu la stat, inclusiv pentru beneficiarii de pensii de serviciu și pensii militare stabilite prin legi speciale. „În momentul în care vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunţa la una dintre ele”, a spus, vineri, premierul, întrebat despre o astfel de măsură. Surse politice spun, însă, că este un „document de lucru”, care nu este încă aprobat în Coaliție. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în ședința de guvern de joi că măsurile pentru reducerea cheltuielilor ar putea fi aprobate săptămâna viitoare.

Potrivit documentului consultat de Digi24, angajările la stat vor fi înghețate în anul 2023, fiind suspendată „ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”, precum și eventuale majorări salariale.

„Conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, au obligația de a dispune măsurile necesare, astfel încât cheltuielile de personal efectuate în anul 2023, să nu depășească nivelul plăților din anul 2022 exclusiv sumele aferente titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, majorate cu 5%”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.

„Pentru posturile pentru care s-a desfășurat proba scrisă a concursurilor sau examenelor sau, după caz, proba practică, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se pot continua procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată”, se precizează în document.

De asemenea, este interzisă cumpărarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier și aparatură birotică. Fac excepție autoritățile și instituțiile publice nou-înființate și obiectivele de investiții.

Potrivit proiectului de OUG, este interzis cumulul pensie-salariu la stat, cu excepția persoanelor care ocupă funcții didactice de predare din unitățile de învățământ și funcții de specialitate medico-sanitară din unitățile sanitare.

Documentul prevede că măsura se aplică inclusiv „beneficiarilor de pensii de serviciu și pensii militare stabilite prin legi speciale”. Aceștia „au obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă.”

Premierul Nicolae Ciucă este direct vizat de o astfel de măsură, acesta încansând atât indemnizația de premier, cât și pensia de militar. Surse politice susțin însă că documentul nu a fost încă aprobat în Coaliție, urmând să fie discutat de liderii politici.

„În momentul în care vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunţa la una dintre ele”, a spus premierul. „Este o problemă personală, pe care o voi decide în momentul în care se va concretiza decizia”, a mai declarat acesta, vineri.

Recent, minstrul PSD al Muncii, Marius Budăi, declara că discuţia despre cumulul de salarii şi pensii nu trebuie generalizată, ci trebuie făcută „de la post la post”. El a subliniat că nu crede că este potrivită interzicerea cumulului acestora, după ce măsura a fost cerută chiar de șeful său de la partid, Marcel Ciolacu.

De asemenea, proiectul îi vizează și pe cei care dețin titlul de doctor. Astfel, „personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.”

Potrivit proiectului de OUG, o persoană poate fi membru în cel mult două consilii de administrație.

Două femei şi un copil au fost transportaţi, sâmbătă seara, la Spitalul Municipal din Mediaş, după ce au fost răniţi într-un accident rutier produs pe DN14, la intrarea în localitatea Târnava, dinspre Sibiu, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Economie 2022-12-03 20:23:17

Stăpânii animalelor de companie au toate motivele să nu se simtă niciodată singuri, arată un studiu efectuat în Marea Britanie. Să intri pe ușă, după o zi grea de muncă și să fii întâmpinat de bucuria molipsitoare a unui câine, care se îndreaptă spre tine ca și cum nu te-ar fi văzut de ani de zile, poate fi la fel de satisfăcător precum întoarcerea acasă la partenerul tău de viață, arată studiul citat de jurnaliștii The Independent.

Economie 2025-04-11 21:32:08

Săptămâna trecută, Wizz Air a fost din nou în centrul unui incident, într-o perioadă în care compania aerienă a anulat mai multe zboruri și sute de pasageri au rămas blocați în aeroporturi din Europa zile întregi. De această dată, s-a suprarezervat un zbor de la Oslo la București, iar biletele au fost vândute și toți pasagerii s-au prezentat pentru îmbarcare. Pentru că cel puțin unul din pasagerii care s-au trezit în avion, în picioare, a refuzat să coboare, a intervenit poliția, iar decolarea a fost întrziată cu câteva ore bune.

Economie 2023-07-31 12:38:00

Situație revoltătoare într-o comună din Gorj. Un angajat al primăriei a fost surprins în timp ce dansa, cu o sticlă de băutură în mână, pe una dintre mesele din sala de sport din comună. Situația a stârnit furie în rândul localnicilor, mai ales că elevii din comună nu au făcut nici măcar o oră de sport în sala proaspăt deschisă. În plus, încă merg la toaletă în fundul curții, în timp ce în sala de sport sunt organizate petreceri. Cu imaginile în față, primarul râde.

Economie 2025-02-14 07:00:53

Dorel Mitulețu, primarul orașului Calafat, a reacționat după imaginile de la Târgul de Crăciun care arată o cântăreață în timp ce îndeamnă oamenii să aplaude la un concert fără niciun spectator. „Prezența publicului la un eveniment nu poate fi dirijată de către primărie”, spune primarul.

Economie 2022-12-12 19:34:54

NASA este poate cea mai cunoscută agenţie americană şi admiraţia de care se bucură în toată lumea se datorează îndrăznelii prin care reuşeşte să transforme imposibilul în posibil şi să facă visele omenirii să devină realitate. Bill Nelson, cel care a fost numit de preşedintele Joe Biden să administreze NASA, este invitatul de la „Paşaport diplomatic”, unde discută despre natura umană care devine războinică pe Pământ, dar ştie să fie paşnică în spaţiu.

Economie 2024-11-01 12:46:46

O nouă altercaţie între adolescente a avut loc în municipiul Hunedoara, din cauza unei cereri de prietenie pe o reţea socială. Una dintre fete a fost atinsă cu o ţigară aprinsă în zona frunţii.

Economie 2023-09-07 12:24:06

Avalanșă de cereri de angajare pentru un singur post disponibil scos la concurs de un atreprenor din Miami. Interesul a fost atât de mare datorită programului anunțat. Săptămână de lucru cu doar trei zile lucrătoare a câte 14 ore. La postul anunțat vacant s-au înregistrat peste 400 de aplicări, scrie Insider.

Economie 2022-11-01 10:32:24