• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-19 14:58:27
  • Sursa:
Ciuca: Am discutat in partid decizia de a sustine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro Imagine

Biroul Executiv al PNL, reunit luni, a discutat despre continuarea programului privind acordarea de vouchere de 50 de euro persoanelor vulnerabile, a declarat preşedintele partidului, premierul Nicolae Ciucă.

"Au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul PNL, măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprijinul persoanelor şi familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027 (prin fonduri europene, pentru persoane vulnerabile - n.r.). Şi, de asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro la fiecare două luni de zile, (...) acele vouchere de 50 de euro, pe care le-am asigurat în semestrul doi, şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor. (...) Pe primele şase luni de zile, cum am făcut şi anul acesta, încă şase luni de zile, ca să putem să vedem la jumătatea anului viitor, în funcţie de rectificarea bugetară, care este posiblitatea de continuare a programului", a explicat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Nicolae Ciucă a menţionat că în cadrul reuniunii au fost abordate aspecte care ţin de activitatea guvernamentală, cu accent pe continuarea demersurilor pentru o cât mai mare absorbţie a fondurilor europene.

"Domnul ministru Boloş a fost prezent şi a prezentat toate demersurile care au fost luate la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să atingem pragul de absorbţie, până în momentul de faţă de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intraţi în ţară. De aceea, spuneam săptămâna trecută, la începutul şedinţei de Guvern, că până în acest moment au intrat în ţară 15 miliarde de euro: 9,5 din fonduri europene - PNRR şi fonduri de coeziune şi 5,5 miliarde de euro investiţii străine directe. De asemenea, am discutat PNRR, care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene şi care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 şi am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată şi banii respectivi, 2,6 miliarde, urmează să intre în ţară", a spus prim-ministrul.

Președintele rus Vladimir Putin și alți oficiali ruși au respins în mod explicit orice concesii în viitoarele discuții de pace sau acceptarea oricăror propuneri de pace din partea Statelor Unite, Europei sau Ucrainei.

Economie 2025-03-07 14:59:35

Ministerul Afacerilor Externe a transmis sâmbătă că, în urma cutremurului puternic din Maroc, Ambasada României la Rabat a primit o solicitare privind un grup de cetățeni care se află acolo, iar familia a fost informată că persoanele în cauză sunt în siguranță.

Economie 2023-09-09 12:28:54

Prima încercare de organizare a negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia pare să fie eșuat, joi. Kremlinul a trimis o delegație de tehnocrați din eșalonul doi la discuțiile de la Istanbul, în timp ce Kievul a considerat acest lucru un semn că Vladimir Putin nu ia negocierile în serios. Discuțiile ar putea avea loc vineri, 16 mai, însă nu este clar în ce format. 

Economie 2025-05-15 22:37:31

Un bărbat de 62 de ani din Suceava a rămas fără permis de conducere, după ce o filmare cu el în trafic a ajuns pe rețelele sociale. Este vorba despre o depășire riscantă pe drumul E85, surprinsă de camera de bord a unui alt șofer. După ce ȘtiriSuceava.net a publicat imaginile, polițiștii s-au autosesizat, l-au găsit pe bărbat și l-au sancționat. 

Economie 2023-07-26 17:13:04

Partidele AUR, POT și SOS România au votat împotriva proiectului de lege care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, cât și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară, în plenul de miercuri al Camerei Deputaților. Ambele inițiative legislative au fost adoptate de deputați și vor merge la Senat, for decizional, apoi trebuie să fie promulgate de șeful statului. De cealaltă parte, USR a acuzat de ipocrizie formațiunile extremiste, fiindcă vorbesc de suveranitatea și apărarea României, însă votează contra acestor legi. „Ne vor slăbiți, ne vor fără apărare împotriva Rusiei!”, a spus deputata USR Diana Buzoianu, de la tribuna Camerei.

Economie 2025-02-21 10:55:56

Producătorii de cereale bulgari au organizat luni proteste şi au cerut oprirea importurilor de grâu din Ucraina, relatează agenţia DPA.

Economie 2023-03-13 19:54:14

Un șofer a intrat cu mașina într-un parc cu foișor și mese de șah din Sectorul 6 al Capitalei, unde merg, de obicei, și persoane în vârstă. Ulterior, el ar fi fugit de la fața locului fără mașină, iar polițiștii îl caută acum.

Economie 2023-09-19 12:45:46

Avram Marius Gal, patronul unei firme din Cluj, care vindea burgeri cu foiţă de aur, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că, pe vremea când era consilier parlamentar, a promis unui om de afaceri că va interveni ca o companie de stat să achiziţioneze echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma acestuia.

Economie 2024-02-16 17:22:27